Arestarea lui Trăşculescu, încuviinţată la Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deputaţii Jurişti au decis

Arestarea lui Trăşculescu, încuviinţată la Parlament

Eveniment 17 Noiembrie 2012 / 00:00 289 accesări

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a decis, vineri, să avizeze cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu, cu 10 voturi \"pentru\" şi unul împotrivă. Anunţul privind decizia de aprobare a ridicării imunităţii în cazul Trăşculescu a fost făcut de deputatul Daniel Budurescu. La ieşirea de la comisie, Alin Trăşculescu a spus din nou că este nevinovat. Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, Ministerului Justiţiei să solicite Parlamentului arestarea deputatului Alin Trăşculescu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi fals. Procurorii din cadrul DNA efectuează cercetări penale faţă de Alin Trăşculescu, proaspăt demis din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Vrancea a PDL, pentru trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi Marian Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată (cinci acte materiale), şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (patru acte materiale). Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Trăşculescu a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. Banii au fost pretinşi cu ajutorul inculpatului Marian Valeriu Calotă care l-ar fi constrâns prin ameninţare pe denunţător să remită lui Trăşculescu sumele solicitate. Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător.



12