Omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, fostul director general al Carpatica Asig, Marian Mîrzac, şi Radu Mustăţea, membru în CA al acestei companii, au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, care vor propune arestarea lor. Reţinerile au fost dispuse în urma audierilor de marţi de la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Potrivit datelor din dosar, Ilie Carabulea este cercetat penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă, dare de mită şi instigare la fals. În acelaşi dosar apare şi soţia ministrului Finanţelor, Laura Elena Chiţoiu, şef al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF). Ea este urmărită penal, fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce ar fi ajutat o persoană să ocupe funcţia de director general la Carpatica Asig.