29 de zile în spatele gratiilor. Asta îi aşteaptă pe 14 dintre cei 43 de suspecţi implicaţi în scandalul de corupţie care a clătinat din temelii Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR). După ce, joi dimineaţă, au fost treziţi din somn de mascaţi, cei 14 au ajuns, tîrziu, în noapte, în faţa magistraţilor Tribunalului Constanţa, care au emis, la capătul a şase ore de audieri, mandate de arestare preventivă pe numele lor. La şedinţa de judecată au asistat şi rudele celor 14 învinuiţi, care au sperat pînă în ultima clipă într-o decizie favorabilă din partea instanţei. Vineri dimineaţă, la orele 9.30 (după mai bine de 27 de ore de la descinderile domiciliare efectuate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie), iluziile lor s-au risipit. Suspecţii au fost urcaţi din nou în dubele Jandarmeriei şi aduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, unde au fost încarceraţi. Din grupul celor 14 fac parte 11 subofiţeri: Gigi Cristian Ruşescu, Andrei Daniel Mircea, de 24 de ani, Elvin Cadîr, de 23 de ani, Iulian Dumitru Maxim, de 31 de ani, Enis Vuap, de 23 de ani, Bogdan Andrei Călugăru, de 25 de ani, Cosmin Cristian, de 28 de ani, Mihai Paul Ciolpan, de 35 de ani, Marius Ivan, de 28 de ani, Cristina Gherlan, de 25 de ani şi Cristian Nazarovici de 33 de ani. Cei trei “civili” care i-au însoţit pe agenţi în celulele IPJ Constanţa sînt Alin Bogdan Drughe, de 25 de ani, George Guliu, de 42 de ani şi Gigel Budur, de 27 de ani. Ceilalţi agenţi de poliţie săltaţi joi dimineaţă de acasă de trupele speciale sînt cercetaţi în stare de libertate. Vineri dimineaţă, aceştia s-au dus la serviciu ca în oricare altă zi a săptămînii. “Împotriva lor nu s-a dispus nicio măsură preventivă, aşa că nu pot fi suspendaţi din funcţii. Acest lucru se va întîmpla doar în momentul în care procurorii vor pune în mişcare acţiunea penală faţă de ei”, a explicat cms. şef Constantin Dancu, şeful SPR Constanţa.
Amnezie colectivă
Aşa cum era de aşteptat, în timpul audierilor, cei 11 agenţi de poliţie arestaţi s-au declarat, în cor, nevinovaţi. Întrebaţi despre convorbirile telefonice interceptate de anchetatori, în care stabileau cu diverşi intermediari “afacerile” ce le-ar fi umplut buzunarele cu bani, aceştia au răspuns, la unison, că nu îşi amintesc nimic. Avocatul Cătălin Filişan, care reprezintă patru persoane în dosar, printre care şi pe agentul Cristian Nazarovici, a declarat ieri după-amiază: „Din punctul meu de vedere, lipsesc probele care să dovedească comiterea faptelor respective. Infracţiunea nu se săvîrşeşte la telefon. Dosarul este alcătuit din interceptări şi din filaje. Nu există flagrant. Măsura arestării preventive mi se pare neconformă cu probele din dosar”.
Cum a început totul....
Surse judiciare au dezvăluit, ieri, breşa prin care anchetatorii au reuşit să descopere complicata reţea de la SPR Constanţa. Totul a început, se pare, în luna noiembrie a anului trecut, la doar cîteva zile după un jaf petrecut în oraşul Hîrşova. La acea dată, Adriana Socaci, concubina lui Marian Chiocaru, un om de afaceri din Hîrşova, a fost atacată în timp ce se pregătea să intre în blocul în care locuieşte, situat pe strada Alexandru cel Bun, din localitate. Femeia a fost lovită cu pumnii de doi indivizi cu cagule pe faţă, care au obligat-o să intre în locuinţă şi să le spună cifrul casei de bani pe care Marian Chiocaru o avea în apartament. Atacatorii au acţionat rapid, nu au vorbit între ei în timpul loviturii, iar cînd au solicitat accesul la seif şi-au modificat vocea, ca să nu poată fi recunoscuţi. Tîlharii au reuşit să plece cu 140.000 de euro şi 700.000 de lei, bani care nu au mai fost recuperaţi. Imediat după atac, anchetatorii au dat în consemn autoturismul lui Marian Alexandru Lupu, unul dintre principalii suspecţi în acest caz. Atunci au intrat în atenţia procurorilor agenţii de poliţie Andrei Daniel Mircea, Elvin Cadîr şi Enis Vuap, care au avut proasta inspiraţie de a-l avertiza pe Marian Alexandru Lupu că organele de poliţie sînt pe urmele lui. Seria gesturilor necugetate a continuat pe 19 noiembrie 2008, cînd agenţii Andrei Daniel Mircea şi Elvin Cadîr, i-au comunicat lui Marian Alexandru Lupu dispunerea echipajelor de poliţie de pe raza municipiului Constanţa şi misiunile pe care acestea le aveau, încălcîndu-şi astfel atribuţiile de serviciu. Şi aşa a început ancheta...
Personaj omniprezent
Acestea nu au fost singurele momente în care Marian Alexandru Lupu şi-a folosit influenţa pe care o avea printre agenţii de la SPR Constanţa. Potrivit anchetatorilor, pe data de 2 decembrie 2008, Lupu i-a cerut lui Elvin Cadîr să facă rost de o autorizaţie de reparaţie pentru autoturismul finului său, din care să reiasă că maşina a fost lovită în parcarea din faţa supermarket-ului “Carrefour”. În realitate, finul fusese implicat într-un eveniment rutier pe care nu se mai obosise să îl declare la Compartimentul Tamponări. Anchetatorii spun că subofiţerii acţionau la comanda lui Lupu, care îi suna ori de cîte ori avea nevoie de un serviciu. Pe data de 7 decembrie 2008, spre exemplu, Lupu l-a contactat pe agentul Andrei Daniel Mircea, căruia i-a solicitat să intervină pe lîngă un coleg pentru ca acesta să nu-l sancţioneze pe vărul său, care fusese oprit în trafic pentru o abatere. Zis şi făcut. Procurorii spun că Marian Alexandru Lupu i-a promis agentului Andrei Daniel Mircea suma de 150 de lei pentru ajutorul pe care i l-a dat. Şirul “binefacerilor” de care Lupu a avut parte de-a lungul timpului nu se opreşte, însă, aici. După ce a băut într-o seară cu un amic, la o benzinărie din zona CET, spun anchetatorii, Lupu a avut grijă să-i ofere acestuia protecţie pînă acasă. Omul se urca la volan sub influenţa alcoolului, deci avea nevoie. Anchetatorii spun că Marian Alexandru Lupu l-a sunat pe un agent de poliţie care tocmai îl oprise pe prietenul său în trafic şi i-a spus acestuia să scrie în raport că o altă persoană se afla la volanul maşini respective, promiţîndu-i, în schimb, o sumă de bani. În faţa procurorilor, Marian Alexandru Lupu nu a negat conţinutul convorbirilor telefonice purtate cu Elvin Cadîr şi Andrei Daniel Mircea, dar a declarat că mesajele transmise erau doar... „glume proaste”.
Lei, euro, benzină, miei
Anchetatorii spun că “bursa intervenţiilor” varia în funcţie de gravitatea abaterii constatate şi de volumul de muncă pe care agenţii îl depuneau pentru a-i scăpa pe şoferi de probleme. Spre exemplu, subofiţerii primeau în jur de 400 de lei dacă aveau grijă să omită inserarea în conţinutul proceselor verbale de contravenţie a unor elemente esenţiale, pentru a le oferi făptuitorilor posibilitatea de a contesta şi, ulterior, de a obţine anularea respectivelor documente. Trei amenzi în valoare de 1.092 de lei erau anulate în schimbul sumei de 100 de euro. Recompensele nu erau, însă, doar de natură financiară. Procurorii spun că agentul Gigi Cristian Ruşescu, spre exemplu, a primit cadou o excursie în Bulgaria, după ce l-a convins pe subofiţerul Marius Ivan să nu-l sancţioneze contravenţional pe Alin Bogdan Drughe. O altă formă de “plată” răspîndită era cea a combustibilului. Scenariul era simplu, spun anchetatorii: agentul de poliţie se urca la volanul maşinii personale, mergea la o benzinărie şi îşi făcea plinul pe banii conducătorului auto pe care îl „asistase”. Anchetatorii spun că, pentru falsificarea unui proces-verbal de contravenţie, o anumită ”Luiza” i-a promis unui subofiţer, printr-un SMS, că îl va răsplăti cu un miel. Se apropia Paştele…
“Mi-a murit omul”
Un caz extrem de grav s-a petrecut, potrivit anchetatorilor, pe data de 1 martie 2009. Oamenii legii spun că, la acea dată, Gigel Budur l-a sunat pe agentul Gigi Cristian Ruşescu şi i-a spus că a lovit o persoană. „Mi-a murit omul”, a adăugat Budur. Gigi Cristian Ruşescu l-a sfătuit pe Budur să părăsească locul accidentului, dar acesta i-a explicat că, la faţa locului, se află agentul de poliţie Ervin Tulei. Se pare că informaţia nu l-a intimidat pe Ruşescu. Anchetatorii spun că acesta i-a cerut lui Ervin Tulei să-l lase în pace pe Gigel Budur, explicîndu-i că bărbatul va veni a doua zi la sediul SPR, pentru audieri. În aceeaşi zi, spun procurorii, Gigi Cristian Ruşescu s-ar fi întîlnit cu Gigel Budur la o spălătorie de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde ar fi încasat răsplata pentru serviciul făcut. Se pare că suspecţii foloseau prescurtări atunci cînd vorbeau la telefon despre cazurile în care interveneau în favoarea unor persoane de la care primeau bani pentru a le trece cu vederea abaterile comise în trafic. Spre exemplu, „pp” însemna puncte de penalizare, iar „av”, avertisment. Existau, însă, şi mesaje codificate, inventate de membrii acestei veritabile comunităţi. „Dă-i Aurel Vlaicu, fără PP”, însemna „dă-i avertisment, fără puncte de penalizare”, “Bem o cafea mai tîrziu” implica o întîlnire între agentul de poliţie şi beneficiarul serviciilor sale, iar “7 kilograme jumate” reprezenta, în jargonul subofiţerilor, viteza de 75 km/h.
Vin detaşaţii
Săptămîna viitoare, la Constanţa, sînt aşteptaţi să ajungă 60 de agenţi de poliţie rutieră din ţară, detaşaţi pe litoral pentru sezonul estival. “Astăzi (vineri - n.r.), a avut loc la SPR Constanţa, o şedinţă în care am încercat să stabilim o strategie pentru lunile de vară. Fiecare agent de care dispuneam, avea un rol bine precizat, dar, după evenimentele din aceste zile, a trebuit să regîndim planul de acţiune. Marţea viitoare, cel mai probabil, vor sosi la Constanţa şi detaşaţii”, a declarat şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul SPR Constanţa, cms. şef Tudorel Dogaru.
Lista
Cei 39 de agenţi de poliţie şi “civilii” care le-au intermediat afacerile sînt cercetaţi pentru infracţiunile de luare de mită şi dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, folosirea în mod direct sau indirect de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii, permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi fals intelectual. Lista agenţilor de poliţie implicaţi în scandalul de corupţie de la SPR Constanţa: Gigi Cristian Ruşescu, Mircea Daniel Andrei, Elvin Cadîr, Dumitru Iulian Maxim, Enis Vuap, Andrei Bogdan Călugăru, Liviu Iulian Conduleţ, Cosmin Cristian, Marian Drăguţ, Paul Mihai Ciolpan, Marius Ivan, Ervin Tulei, Alexandru Ivanov, Daniel Cociu, Alexandru Manţoc, Răzvan Viorel Ţigănuş, Cornel Ionuţ Drăghici, Anatoli Trifanov, Marian Aldea, Laurenţiu Dan Mihale, Marian Gabriel Ciubotariu, Bogdan Lucian Cojocaru, Ciprian Enache, Gheorghe Gabriel Rădulescu, Mihai Alexandru Manea, Marian Adrian Chisoiu, Cristian Nazarovici, Romeo Georgian Gănuţ, Ion Zorilă, Edvin Osman, Cristina Gherlan, George Busuioc, Florin Marius Gîlcă, Gheorghe Costea, George Eduard Niţuleac, Răzvan Scurtu, Florentin Grasu, Marius Curcă şi Ionuţ Boieru.
Remember
Amintim că nu mai puţin de 39 de subofiţeri suspectaţi de fapte de corupţie au fost săltaţi, ieri dimineaţă, din paturi, de către mascaţi, şi aduşi cu dubele la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa. Casele poliţiştilor au fost răsturnate cu susul în jos de ofiţerii anticorupţie, care, ajutaţi de zeci de jandarmi, au făcut, începînd cu orele 6.00, peste 50 de percheziţii, în urma cărora au ridicat computere, laptop-uri, înscrisuri, bani şi documente. Percheziţii au fost efectuate şi în birourile Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR), de pe strada Cuza Vodă, de unde anchetatorii au plecat cu mai multe unităţi centrale şi dosare, probe pe care le-au adus apoi la sediul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Constanţa. Zeci de maşini ale Jandarmeriei au făcut, ieri, nenumărate curse între sediul DGA Constanţa şi clădirea Parchetului, însoţind, la audieri, o treime din personalul actual al SPR Constanţa.