Arestat pentru că ar fi plănuit să-l asasineze pe Donald Trump

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arestat pentru că ar fi plănuit să-l asasineze pe Donald Trump

Externe 21 Iunie 2016 / 09:35 495 accesări

Un bărbat britanic care a fost arestat în weekend, în timpul unei manifestații electorale în Las Vegas, la care participa și Donald Trump, ar fi plănuit să-l asasineze pe candidatul prezidențial, au anunțat autoritățile, relatează Associated Press.

Agenții Secret Service au declarat că agresorul, Michael Steven Sandford, a abordat un ofițer de poliție din Las Vegas, spunând că dorește să obțină un autograf de la Trump, însă apoi a încercat să apuce arma ofițerului, intenționând să tragă spre candidatul prezidențial.

Sandford, în vârstă de 20 de ani, este acuzat de comiterea unui act de violență pe un teritoriu resticționat, potrivit unei plângeri care a fost depusă luni la Curtea Districtuală din Nevada.

Avocatul său, primit din oficiu, spune că inculpatul trăiește în mașina, nu are un loc de muncă și se află în mod ilegal în țară, rămând în SUA chiar și după expirarea termenului vizei. Avocatul a mai precizat că Sanford nu a fost diagnosticat cu o boală psihică, dar are autism și anterior a avut cel puţin o tentativa de suicid.



12