Arestat pentru furturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arestat pentru furturi

Eveniment 22 Decembrie 2011 / 00:00 620 accesări

După mai multe luni de anchetă, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au reuşit să rezolve mai multe dosare care iniţial rămăseseră cu autor necunoscut. În urma cercetărilor, s-a stabilit că autorul a patru furturi comise pe raza municipiului Constanţa este un tânăr de 18 ani, din localitatea constănţeană Cobadin. Acesta a fost arestat, ieri dimineaţă, după ce a fost ridicat de oamenii legii de la domiciliu şi escortat la poliţie pentru audieri. În noaptea de marţi spre miercuri el a fost prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă, iar ieri dimineaţă, instanţa a decis ca Givan Amet să îşi petreacă următoarele 19 zile în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa. Potrivit procurorilor, tânărul este acuzat că în noaptea de 20 spre 21 iunie, pe 20 iulie, pe 27 spre 28 iulie şi pe 28 iulie, a spart mai multe locuinţe de pe raza municipiului Constanţa de unde a furat diferite bunuri. Conform procurorilor, tânărul a pătruns prin escaladare şi prin forţarea ferestrelor în apartamente de unde a furat butelii de aragaz, aparate radio, televizoare, un LCD, o combină muzicală marca Philips, diferite sume de bani, în lei şi valută, bijuterii dar şi alte bunuri. Oamenii legii urmează să stabilească dacă în cazul furturilor acesta a acţionat singur sau împreună cu alte persoane. Anchetatorii spun că prejudiciul creat se ridică la peste 4.000 de lei.



12