Bărbatul în vârstă de 65 de ani, din Băneasa, suspectat că şi-a ucis joi seară nepoata, a fost prins, sâmbătă dimineaţă, de poliţiştii constănţeni, într-o pădure din apropierea oraşului. Marin Canea a fost reţinut de ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale şi de poliţiştii din Băneasa. Judecătorii au emis pe numele suspectului un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru omor calificat. Amintim că o tânără în vârstă de 25 de ani, din Băneasa, şi-a pierdut viaţa joi seară, după ce a fost înjunghiată de unchiul ei. Oamenii legii spun că tragedia a avut loc după ce Marin Canea şi sora lui s-au luat la ceartă în curtea casei în care locuiesc. Speriată că disputa ar putea degenera, spun poliţiştii, Ioana Dascălu a sărit în apărarea mamei sale. A crezut că spiritele s-au potolit şi a intrat în locuinţă, fără să bănuiască ce avea să se întâmple. Oamenii legii spun că unchiul tinerei, enervat peste măsură că nepoata a îndrăznit să-l înfrunte, a pus mâna pe un cuţit, s-a apropiat de ea şi a înjunghiat-o în spate. Apoi, spun anchetatorii, bărbatul a pornit pe urmele surorii sale, hotărât să o ucidă şi pe ea. Femeia a reuşit să scape şi să ceară ajutorul vecinilor, care au apelat linia unică 112. Medicii care au ajuns la locul agresiunii i-au acordat victimei primele îngrijiri medicale, dar aceasta nu a mai rezistat până la spital. Între timp, Marin Canea a reuşit să se facă nevăzut. Poliţiştii din Băneasa l-au căutat joi noapte şi vineri fără încetare, reuşind să-l încătuşeze sâmbătă dimineaţă, la marginea pădurii din localitate.