Judecătoria Constanța a dispus, ieri, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar pentru Alexandru Butăcel, de 25 de ani, din Constanța, acuzat de tâlhărie. Decizia nu este definitivă. Conform anchetatorilor, tânărul a ajuns în spatele gratiilor după ce, pe 7 mai, a atacat o adolescentă. Oamenii legii spun că victima se afla în faţa blocului în care locuieşte, situat în zona Casei de Cultură, din municipiul Constanţa. În timp ce aştepta să i se răspundă la interfon, din spate s-a apropiat un individ care i-a smuls telefonul mobil pe care aceasta îl ţinea în mână. Atacatorul a fugit, dar nu a apucat să ajungă prea departe, pentru că victima a început să strige după ajutor, iar în urmărirea suspectului au pornit trei tineri care se aflau în zonă. În scurt timp, tâlharul a fost imobilizat. În încercarea disperată de a scăpa, acesta i-a lovit pe cei care îl ţineau, dar nu a reuşit să se elibereze. Martorii au sunat la 112, iar la locul indicat a ajuns, în scurt timp, un echipaj al Biroului de Investigaţii Criminale. Agresorul, Alexandru Butăcel, a fost escortat la sediul Poliţiei, pentru audieri. Telefonul mobil marca Samsung Galaxy S3, în valoare de 1.400 de lei, a fost recuperat şi predat păgubitei. Atacatorul a fost arestat preventiv și, ulterior, a fost trimis în judecată.