Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au judecat, ieri, recursul declarat de procurori împotriva deciziei Tribunalului Constanţa de a-l lăsa în libertate pe Iaşar Menzat, bărbatul care a încercat să-l mituiască pe şeful postului de Poliţie Lumina, ag. şef princ. Ionel Muşat. Instanţa a admis propunerea de arestare a lui Menzat, care a ajuns în spatele gratiilor pentru următoarele 29 de zile, el fiind acuzat de dare de mită. Decizia este definitivă. Conform anchetatorilor, Iaşar Menzat şi prietenul său, Adrian Bucăluţă, i-au propus 500 de lei ag. şef princ. Ionel Muşat pentru ca Menzat să primească o soluţie favorabilă într-un dosar în care era anchetat pentru ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Potrivit anchetatorilor, în seara de 8 iulie, Iaşar Menzat, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a aruncat cu pietre după una dintre maşinile Poliţiei Locale Lumina, care patrula pe o stradă din comună. Oamenii legii spun că agentul aflat la volan a coborât din autoturism şi a încercat să-l potolească pe scandalagiu. În momentul în care s-a apropiat de Iaşar Menzat, acesta l-a lovit, însă, cu pumnul în figură. Din acest motiv, el s-a ales cu dosar penal. Trei zile mai târziu, pe 11 iulie, Iaşar Menzat şi amicul acestuia, Adrian Bucăluţă, au mers la sediul Poliţiei Lumina şi au încercat să-l mituiască pe şeful de post pentru ca, în schimbul sumei de 500 de lei, Menzat să primească o soluţie favorabilă în dosarul respectiv. După ce i-au dat poliţistului banii, cei doi au fost reţinuţi de ofiţerii DGA Constanţa. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au decis ca Adrian Bucăluţă să fie anchetat în libertate pentru dare de mită.