Suspectul acuzat că a înjunghiat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr într-o discotecă din Medgidia a ajuns în spatele gratiilor. Magistraţii Tribunalului Constanţa l-au arestat pentru o perioadă de 29 de zile pe Leonard Ion, de 27 de ani, din Medgidia, sub acuzaţia de tentativă la comiterea infracţiunii de omor calificat. Reamintim că, duminica trecută în jurul orei 02.00, un tânăr a ajuns în stare critică la Spitalul Municipal Medgidia după ce a fost înjunghiat de mai multe ori în abdomen. Din cercetările efectuate în acest caz, anchetatorii au stabilit că victima, Florin Deacu, de 30 de ani, l-ar fi bătut pe Leonard Ion, de 27 de ani, în urmă cu mai bine de o săptămână. Martorii spun că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când s-au întâlnit în local, cei doi şi-au dat mai multe dedicaţii muzicale ofensatoare în urma cărora s-au luat la bătaie, iar Leonard Ion l-a înjunghiat de mai multe ori pe Deacu. La scurt timp, poliţiştii din Medgidia au reuşit să îl reţină pe agresor, iar ancheta în acest caz a fost preluată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În timpul audierilor, Leonard Ion nu şi-a recunoscut fapta şi a refuzat să dea declaraţii. În urma examinării medico-legale, specialiştii au stabilit că Leonard Ion a suferit mai multe leziuni de violenţă „ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor-înţepător, care necesită 25 - 30 zile de îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicaţii şi au pus viaţa victimei în primejdie prin peritonită generalizată”.