Un bărbat de 40 de ani din Constanţa, acuzat că şi-a mutilat soţia, a fost prezentat, ieri, Tribunalului Constanţa, care a dispus arestarea lui pe o perioadă de 29 de zile, pentru tentativă de omor calificat. Conform anchetatorilor, Redivan Osman nu a opus rezistenţă în momentul în care a fost luat de poliţie şi transportat la spital. În timpul audierilor, el a recunoscut că şi-a agresat soţia şi a declarat că şi-a pierdut cumpătul pentru că îşi iubeşte soţia foarte mult şi este gelos. Redivan Osman bănuia că soţia lui îl înşela după ce a descoperit nişte mesaje pe telefonul femeii. Cei doi sunt căsătoriţi de 15 ani şi locuiesc împreună cu părinţii băiatului. Poliţiştii spun că Redivan Osman nu are antecedente penale şi nu este cunoscut ca o persoană violentă, bărbatul nefiind implicat, de-a lungul timpului, în alte scandaluri. Soţii Redivan au o fetiţă de 13 ani, care, în ziua scandalului, se afla în vizită la bunici şi nu a asistat scenele care au avut loc. Redivan Osman se află în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa. Reamintim că agresiunea a avut loc duminica trecută, pe strada Ion Adam, din zona Piaţa Chiliei, din Constanţa. Oamenii legii spun că, după ce şi-a mutilat soţia, înjunghiind-o de mai multe ori în piept şi tăind-o pe faţă, agresorul a încercat să îşi taie venele. Părinţii lui Redivan au auzit ţipetele disperate ale femeii, şi cînd au intrat în cameră au găsit-o într-o baltă de sânge. Victima, Nurten Osman, de 31 de ani, a fost transportată de un echipaj SMURD, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a suferit o intervenţie chirurgicală şi a rămas internată în Secţia de Terapie Intensivă. Conform medicilor, starea femeii este în continuare gravă.