Arestat pentru tentativă de omor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arestat pentru tentativă de omor

Eveniment 28 August 2008 / 00:00 851 accesări

15 zile după gratii după ce i-a făcut cinste unui tînăr consătean, apoi l-a înjunghiat pentru că a plecat cu sticla! Este vorba despre Vladimir Cilibiu, de 66 de ani, din satul constănţean Mereni. Magistraţii constănţeni l-au trimis pe bărbat în arest pentru următoarele două săptămîni pentru tentativă de omor calificat. Reamintim că incidentul s-a produs în seara de 22 august, în barul SC „Consum Cop” SRL din localitate. Anchetatorii au stabilit că Vladimir Cilibiu, de 66 de ani, şi Alin Tifoiu, de 27 de ani, se cunoşteau de multă vreme, fiind consăteni. În seara respectivă, cei doi s-au întîlnit din întîmplare în bar. Bătrînul, ameţit de alcool, s-a oferit să-i facă tînărului cinste cu un pahar. Tînărul l-a refuzat politicos, motivînd că mai tîrziu urmează să meargă la serviciu. Insistent, bărbatul i-a oferit atunci un suc, iar tînărul s-a văzut nevoit să accepte. Cei doi s-au aşezat la masă, au povestit şi au băut suc, iar la un moment dat, pentru că era timpul să meargă la serviciu, tînărul i-a mulţumit lui Cilibiu pentru trataţie şi s-a ridicat să plece, nu înainte de a lua cu el şi sticla de suc, pe care nu o terminase de băut. Înfuriat peste măsură de gestul tînărului, bătrînul s-a ridicat de la masă şi s-a dus după Tifoiu afară din bar. L-a certat şi apoi a scos un briceag din salopeta cu care era îmbrăcat şi l-a înjunghiat în zona coastelor şi a toracelui. Răpus de loviturile violente, Alin Tifoiu s-a prăbuşit la pămînt, într-o baltă de sînge, chiar la picioarele agresorului său. Martorii, care au ajuns prea tîrziu ca să poată interveni între cei doi, nu au mai avut ce să facă decît să cheme o ambulanţă. Rănitul a fost transportat la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean, unde medicii l-au supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale pentru a-i salva viaţa. Pe tot parcursul anchetei, bătrînul nu şi-a recunoscut fapta. Mai mult decît atît, el a inventat un întreg scenariu, spunînd că, de fapt, tînărul a început scandalul şi l-a luat chiar la pumni, apoi, din neglijenţă, s-a apropiat prea mult de cuţitul îndreptat spre el. Se pare că Cilibiu s-a dat de gol singur după ce nu a mai ştiut să explice ce făcea cu cuţitul în mînă. Potrivit raportului de constatatare medico-legală, victima prezenta leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor - înţepător, necesitînd 16 - 17 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicaţii. Medicul legist a precizat că leziunile i-au pus bărbatului viaţa în pericol. Dacă va fi găsit vinovat, bătrînul riscă să-şi petreacă ultima parte din viaţă în spatele gratiilor.



12