• PRINS ÎN FLAGRANT • Magistraţii Tribunalului Constanţa au emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele unui bucureştean, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, Victor Ciocoiu i-a cerut unei femei suma de 65.000 de lei pentru a-i facilita obţinerea cât mai rapidă unei compensaţii băneşti de la statul român, în conformitate cu Legea nr. 9/1998 privind acordarea de despăgubiri cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar. Acesta ar fi susţinut că are influenţă asupra angajaţilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi că o poate ajuta. Oamenii legii spun că bărbatul a fost prins în flagrant pe data de 28 februarie, în timp ce primea banii de la femeie. Tranzacţia a avut loc în sediul unei bănci din Constanţa. Operaţiunea a fost pusă la cale de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Constanţa, sub coordonarea procurorilor DNA. Potrivit anchetatorilor, pe data de 11 noiembrie 2010, denunţătoarea i-a dat suspectului 25% din valoarea primei tranşe a compensaţiilor pe care ar fi urmat să le primească, adică suma de 10.000 de euro.
• CAZ SIMILAR • Un caz similar a avut loc în anul 2006, atunci când Sorin Zvîrcolescu, între timp condamnat pentru fapta sa, i-a promis unei bătrâne că o va ajuta să obţină mai rapid de la statul român compensaţii în baza Legii nr. 9/1998. Oamenii legii spun că femeia păcălită ar fi trebuit să fie despăgubită cu suma de 1,8 miliarde lei vechi. Zvîrcolescu a pretins că poate interveni pe lângă angajaţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, pentru a urgenta procedura şi a o ajuta să intre mai rapid în posesia banilor. După ce bătrâna l-a denunţat pe tânărul afacerist, acesta a fost reţinut de oamenii legii pe terasa restaurantului “New Safari”, în timp ce primea suma de 300 de milioane de lei vechi de la victimă. Zvârcolescu a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.