Arestat pentru violarea unei vârstnice de 73 de ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arestat pentru violarea unei vârstnice de 73 de ani

Eveniment 18 Aprilie 2017 / 10:37 665 accesări

Un bărbat din comuna Ostrov, Florin Târâș, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectat de violarea unei consătence în vârstă de 73 de ani. Măsura privativă de libertate a fost dispusă, duminică, de magistrații de la Judecătoria Medgidia, la propunerea procurorilor de la Parchetul aceleiași instanțe, care, la rândul lor, îl reținuseră prealabil pentru 24 de ore pe inculpat. Din primele cercetări ale polițiștilor din cadrul Secției 8 Rurale Băneasa și din ancheta preliminară declanșată de procurori s-a constatat că Florin Târâș a intrat în casa victimei la adăpostul nopții, în dimineața ajunului Paștelui. Profitând de faptul că femeia nu s-a putut apăra din pricina vârstei înaintate, băbatul a obligat-o să întrețină raporturi sexuale.

În prezent, Florin Târâș este reținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța și, dacă instanța îl va găsi vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei și zece ani. Anchetatorii nu au precizat dacă victima a suferit și alte agresiuni pentru că, în acest caz, pedeapsa s-ar putea extinde conform art. 218 din Noul Cod Penal, care prevede închisoare de la cinci la 12 ani pentru circumstanțe agravante dacă victima a suferit vătămări corporale.

Taguri articol


12