Curtea de Apel Constanţa a dispus, ieri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Andreei Elena Poteraş, una din martorele care a dat declaraţii contradictorii în faţa instanţei Judecătoriei Constanţa, în procesul în care Cristian Fălcuş, zis „Ipu”, este judecat pentru un scandal provocat într-un bar din Năvodari. Tânăra a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, însă a atacat sentinţa cu recurs. Pe 7 februarie, ea s-a prezentat în faţa judecătorilor şi a cerut acordarea unui răgaz pentru a-şi angaja avocat. O săptămână mai târziu, Andreea Elena Poteraş a fost prinsă pe aeroport, în timp ce încerca să urce într-un avion cu destinaţia Spania. Tânăra a fost întoarsă din drum, iar instanţa a fost înştiinţată despre escapada acesteia. Întrucât a încălcat interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea poliţiştilor, măsură impusă de judecători în noiembrie 2010, când a fost eliberată din arest, Poteraş a ajuns înapoi după gratii. Reamintim că, în acelaşi dosar, au fost judecaţi şi condamnaţi alţi opt martori, care au minţit cu privire la împrejurările în care s-au produs evenimentele din noaptea de 27 spre 28 martie 2011. Procurorii au susţinut că cei nouă şi-au schimbat declaraţiile iniţiale cu scopul de a îngreuna sau zădărnici judecata şi de a-i scăpa de răspunderea penală a lui „Ipu” şi a complicilor lui, fraţii Nicolae şi Mircea Slabu Purcăreaţă şi Dănuţ Constantin Lazăr, toţi din Năvodari, care sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi vătămare corporală.