Arestaţi după ce au jefuit un octogenar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arestaţi după ce au jefuit un octogenar

Eveniment 17 Iulie 2009 / 00:00 530 accesări

După aproape patru luni de căutări, lucrătorii Secţiei 1 Poliţie au reuşit să dea de urma a trei bărbaţi care, în noaptea de 22 spre 23 martie 2009, au tîlhărit un bătrîn în vîrstă de 83 de ani, din Constanţa. Oamenii legii spun că Iosif Munteanu, de 31 de ani, din Lumina, Gheorghe Maricel, de 50 de ani, din comuna gălăţeană Cuca şi Nicuşor Laurenţiu Dache, de 20 de ani, din localitatea tulceană Dăeni, au reuşit să pătrundă în locuinţa pensionarului, situată în cartierul constănţean Tomis II, după ce au sunat minute în şir la uşa bătrînului. Iniţial, Mircea Pînzaru i-a ignorat, dar, într-un final, imaginîndu-şi că s-a întîmplat ceva în bloc, a deschis uşa. Atît le-a trebuit celor trei hoţi, care au năvălit instantaneu peste octogenar, l-au imobilizat, i-au pus un căluş în gură ca să nu poată striga după ajutor şi i-au legat mîinile cu husa unei umbrele. Apoi au început să cotrobăie prin toată casa în căutarea banilor şi a bunurilor de valoare iar în cele din urmă, au plecat cu 200 de lei, un reportofon, un cuţit de vînătoare, o lanternă, un pachet de ţigări şi… două bidoane cu bere. După o anchetă care a durat aproape patru luni, miercuri seară, în urma unor descinderi domiciliare efectuate la trei adrese din oraşul Constanţa, poliţiştii i-au prins pe cei trei complici şi i-au reţinut pe bază de ordonanţă, timp de 24 de ore. Ieri după-amiază, magistraţii Judecătoriei Constanţa au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de tîlhărie.



12