Doi tineri din Mangalia au fost arestaţi, ieri, pentru cinci zile, de magistraţii Curţii de Apel Constanţa în vederea extrădării lor în Italia. Daniel Onicel, de 32 ani, şi Silvia Răducanu, de 45 ani, sunt acuzaţi de autorităţile judiciare italiene că, în februarie 2011, au înfiinţat şi condus o reţea de prostituţie şi proxenetism în oraşul Pescara. Anchetatorii spun că Onicel şi Răducanu au obligat patru femei, din Mangalia şi Constanţa, să se prostitueze în folosul lor. Ei sunt acuzaţi că şi-au convins victimele să meargă în Italia cu promisiunea unor locuri de muncă decente, dar, odată ajunşi la destinaţie, aceştia şi-au exploatat sexual victimele. Anul acesta, Daniel Onicel şi Silvia Răducanu s-au întors în România, iar prostituatele au profitat de lipsa acestora şi i-au reclamat autorităţilor italiene. Tribunalul Pescara a emis pe numele celor doi cetăţeni români mandate europene de arestare şi i-au dat în urmărire internaţională prin Interpol. Onicel şi Răducanu au fost prinşi, marţi, de poliţiştii constănţeni în Mangalia şi prezentaţi procurorilor Parchetului Curţii de Apel Constanţa, care i-au reţinut pentru 24 de ore. Ieri, ei au fost prezentaţi instanţei. Ei s-au declarat nevinovaţi şi au fost de acord cu extrădarea lor în Italia pentru a lămuri situaţia.
REMEMBER Amintim că Daniel Onicel nu este la primul conflict cu legea penală. În primăvara anului 2007, el a plecat în Spania şi, după numai câteva luni, a intrat în atenţia autorităţilor spaniole, fiind suspectat că ar face parte dintr-o reţea profilată pe falsificarea cardurilor şi proxenetism. Pentru a scăpa de răspunderea penală, în acelaşi an, Onicel a fugit în România. La începutul lunii martie 2008, tânărul a căzut în plasa oamenilor legii când s-a prezentat la Biroul Evidenţei Populaţiei din Mangalia pentru a-şi schimba cartea de identitate. Poliţiştii fuseseră înştiinţaţi de autorităţile spaniole că Daniel Onicel este urmărit internaţional şi aveau şi fotografia acestuia. În momentul în care tânărul s-a prezentat la ghişeu, a fost recunoscut şi reţinut. Ulterior, el a fost extrădat în Spania.