Arestaţi pentru furturi din autoturisme

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arestaţi pentru furturi din autoturisme

Eveniment 31 Mai 2012 / 00:00 1486 accesări

După mai bine de două luni de filaj, lucrătorii Secţiei 1 Poliţie Constanţa, în colaborare cu poliţiştii Secţiilor 2, 3 şi 5 şi luptători ai Serviciului de Intervenţie şi Acţiuni Speciale Constanţa, au efectuat cinci percheziţii la domiciliile unor suspecţi. În urma percheziţiilor, opt persoane au fost reţinute, fiind acuzate de comiterea mai multor furturi. Potrivit anchetatorilor, Elvis Iasim, Ercan Memet, Daistan Mehmet, Taifun Suliman, Elvis Ali, Elcin Ismail, Bairam Suliman şi Selcin Daistan au fost prezentaţi procurorilor cu propunere de arestare pentru furt calificat. Judecătorii au decis, ieir, ca Taifun Suliman şi Ercan Memet să fie arestaţi pentru 29 de zile, iar ceilalţi să fie cercetaţi în stare de libertate, cu obligarea de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, capul reţelei este Taifun Suliman, cercetat pentru şapte furturi, Ercan Memet pentru două, iar ceilalţi pentru câte un furt. Potrivit anchetatorilor, cei opt sunt acuzaţi că, în perioada august 2011 - aprilie 2012, au furat din şapte autoturisme, prin spargerea geamului portierelor cu o bujie.

REJUDICIU DE 27.000 LEI Conform anchetatorilor, pe 28 august, Taifun împreună cu alţii au furat dintr-un autoturism trei telefoane mobile marca Iphone 4, pe 13 octombrie au spart o maşină Skoda Fabia parcată pe strada Vasile Lupu, de unde au furat un telefon mobil, un reportofon şi carduri bancare, pe 4 noiembrie au dat atacul la un Ford Fiesta, iar din interior au furat bunuri de 10.000 de lei, pe 29 noiembrie au spart un Peugeot, iar din interior au furat bani şi acte. Pe 1 februarie, dintr-un autoturism parcat pe strada Flămânda au furat o geantă cu documente, pe 7 aprilie au furat o cameră video dintr-un Renault parcat pe Ion Vodă, iar pe 16 aprilie, dintr-un Chrysler parcat pe Mircea cel Bătrân, au furat un telefon Iphone, o pereche de ochelari Versace şi mai multe documente. Prejudiciul total a fost estimat la 27.000 de lei, jumătate din el fiind recuperat de la casele de amanet. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, deoarece au indicii că cei opt reţinuţi sunt autorii şi a altor furturi din autoturisme.

Taguri articol


12