Arestaţi pentru tâlhărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arestaţi pentru tâlhărie

Eveniment 15 Noiembrie 2013 / 00:00 595 accesări

S-au gândit să scoată un ban “cinstit”, însă au ajuns în spatele gratiilor. Este vorba despre doi indivizi din Constanţa care, miercuri seară, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Petre Gaşcu, de 24 de ani, şi Alexandru Lucian Cărărescu, de 23 de ani, sunt acuzaţi că, în noaptea de marţi spre miercuri, au jefuit un bărbat pe bulevardul Aurel Vlaicu, din Constanţa. Ideea le-a venit pe parcursul serii, în timp ce consumau băuturi alcoolice într-un bar din cartierul constănţean CET. Gaşcu şi Cărărescu au observat un client al barului care lăsa impresia că are mai mulţi bani asupra lui şi au aşteptat ca acesta să plece, după care l-au urmărit. După ce omul a traversat bulevardul, au tăbărât pe el. L-au lovit şi i-au furat 850 de lei şi telefonul mobil marca LG, după care au fugit, făcându-se nevăzuţi. Păgubitul a alertat autorităţile, iar lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale au demarat o anchetă. În scurt timp, în apropiere de locul unde a avut loc infracţiunea, poliţiştii constănţeni au reuşit să dea de urma agresorilor. Cei doi suspecţi au fost escortaţi la sediul secţiei şi pe numele lor a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.



12