Trei tineri din Olt și Dolj au fost arestați, sâmbătă, pentru 30 de zile de magistraţiiTribunalului Olt, după ce cu o zi înainte fuseseră prinşi, în Caracal, în timp ce încercau să vândă aproximativ 300 de grame de canabis.
Reprezentanţii DIICOT Olt au declarat, sâmbătă, că cei trei sunt acuzaţi de trafic de droguri de risc, consum și introducere în țară fără drept de droguri de risc.
Vineri după-amiază, ofițerii Serviciului pentru Compaterea Criminalităţii Organizate Olt, sprijiniți de polițiștii caracaleni, au depistat pe strada Craiova, din municipiul Caracal, într-o benzinărie, doi tineri din județul Dolj, despre care aveau informații că dețin pentru vânzare o cantitate însemnată de droguri. În urma percheziționării autoturismului în care se aflau tinerii, oamenii legii au descoperit aproximativ 300 de grame de canabis.
Potrivit anchetatorilor, drogurile fuseseră aduse în țată, în luna noiembrie, din Italia, de către un slătinean învârstă de 22 de ani. Acesta a stabilit, ulterior, împreună cu cei doi doljeni să vândă drogurile cu 45 de lei gramul.
Cei trei, Marian Adrian Botez, din Slatina, Marius Ionuț Bobocel, din comuna Dioști, județul Dolj, și Dragoș Marius Stancu, din Craiova, au fost reținuți de procurorii DIICOT Olt, vineri seară. Sâmbătă, în Ajunul Crăciunului, magistrații Tribunalului Olt au emis mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele celor trei.