Aretha Franklin a trecut cu bine printr-o operaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aretha Franklin a trecut cu bine printr-o operaţie

Monden 04 Decembrie 2010 / 00:00 341 accesări

Cântăreaţa americană Aretha Franklin a trecut cu bine printr-o intervenţie chirurgicală, joi, pentru o problemă medicală pe care vedeta nu a dorit să o facă publică. La începutul lunii noiembrie, Aretha Franklin, în vârstă de 68 de ani, a anunţat că îşi anulează, la recomandările medicilor, toate concertele programate până în primăvara anului viitor. Nu a fost făcut public motivul pentru care cântăreaţa şi-a anulat spectacolele, iar reprezentanţii săi au refuzat să comenteze despre problemele ei medicale. ”Am avut medici minunaţi, care au fost binecuvântaţi în toate rugăciunile”, afirmă Aretha Franklin într-o declaraţie dată publicităţii după operaţie. Publicaţia ”Detroit Free Press” a relatat, joi după-amiază, că artista era bine dispusă după intervenţia chirurgicală şi a intrat în perioada de recuperare. Consilierul local JoAnn Watson a chemat oamenii să se roage pentru Aretha Franklin, miercuri, în faţa unei statui simbol a oraşului Detroit, din faţa Primăriei. ”Nu ne rugăm pentru că am şti detaliile despre operaţie. Vrem doar să ştie că îi suntem alături cu rugăciuni, dragoste şi sprijin”, a spus JoAnn Watson.

Anunţul anulării spectacolelor a fost făcut la doar câteva zile după ce renumita artistă americană a părăsit un spital din Detroit, pe data de 30 octombrie, unde se internase din motive care nu au fost făcute publice. În august, Aretha Franklin şi-a anulat alte două concerte pe care urma să le susţină la New York, după ce a căzut în reşedinţa ei, fracturându-şi două coaste.



12