Aretha Franklin şi Kylie Minogue, în topul celor mai prost îmbrăcate vedete

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aretha Franklin şi Kylie Minogue, în topul celor mai prost îmbrăcate vedete

Monden 22 Februarie 2008 / 00:00 564 accesări

Cîntăreaţa de muzică soul Aretha Franklin a primit titlul de cea mai prost îmbrăcată vedetă, într-un top realizat de PETA, organizaţia pentru apărarea drepturilor animalelor, în care au mai fost incluse Kylie Minogue şi top modelul Kate Moss. Cele trei dive au fost criticate de zeci de mii de utilizatori de Internet, care le-au inclus în topul celor mai prost îmbrăcate vedete pentru că au purtat haine din blană şi piele. Numind-o pe Aretha Franklin lider al topului, reprezentanţii PETA au adăugat: ”Ce-ar fi să arăţi puţin R-E-S-P-E-C-T pentru animale? Aretha, cînd ai apărut la premiile Grammy într-o altă haină ieftină de blană, arătai de parcă urma să cînţi ”I Am the Walrus”, în traducere eu sînt morsa, de Beatles. Poate că eşti o regină, dar nu ştii nimic despre compasiune”.

În ceea ce o priveşte pe Kate Moss, reprezentanţii PETA au comentat: ”Nimic nu completează tranziţia de la supermodel la super-tîrfă ca o haină de blană. Dacă s-ar vedea cu ochii ăia înroşiţi, poate şi-ar face curăţenie în dulap. Mai ales la blănuri”. Rocker-ul Marilyn Manson a fost şi el inclus în top pentru dragostea lui pentru haine de piele. Actriţele Eva Longoria şi Lindsay Lohan au fost, de asemenea, condamnate pentru că poartă haine de blană pe covorul roşu. ”Eva nu manifestă compasiune. În blănurile sale ea arată ca una de pe Wisteria Lane. Eva este o ”nevastă disperată”, care trebuie să divorţeze urgent de stilistul său”, susţin cei de la PETA.

Taguri articol


12