Argentina lui Messi, în marş spre al treilea titlu mondial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Turneul final al CM, sferturi de finală: ARGENTINA - BELGIA (sâmbătă, ora 19.00)

Argentina lui Messi, în marş spre al treilea titlu mondial

Sport 05 Iulie 2014 / 00:00 665 accesări

Argentina şi Belgia vor juca sâmbătă, pe „Estadio Nacional Mane Garrincha“ din Brasilia (69.349 locuri), de la ora 19.00 (în direct pe TVR 1), al treilea sfert de finală de la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia. Argentina şi-a confirmat până acum statutul de favorită la cucerirea titlului şi porneşte cu prima şansă la calificarea în semifinale, chiar dacă şi Belgia este neînvinsă la aceste Mondiale. Evident, sud-americanii sunt favoriţi, în primul rând pentru că îl au pe superstarul Lionel Messi, jucătorul care a fost decisiv la toate cele patru victorii obţinute până acum de echipa sa, cu goluri sau cu pase decisive! Vedeta Barcelonei va bifa în acest joc selecţia cu numărul 91, egalându-l pe legendarul Diego Maradona pe locul 6 în clasamentul all-time al naţionalei Argentinei. Dubla campioană mondială (1978 şi 1986) va încerca să treacă de sferturile unui CM pentru prima oară după 1990, când pierdea finala în faţa Germaniei.

Belgia are de luat o revanşă în faţa Argentinei, care a învins-o cu 2-0 în semifinalele Mondialului mexican din 1986, ambele goluri fiind semnate de Maradona. De altfel, „Diavolii roşii” au depăşit faza optimilor de finală ale CM doar pentru a doua oară, performanţa din Mexic (locul 4) fiind cea mai mare de până acum. După ce au învins SUA în optimi, scor 2-1 (după prelungiri), belgienii şi-au egalat în Brazilia recordul de victorii consecutive în toate competiţiile (7), reuşit în perioada 1979-1980. Este însă greu de crezut că „gaşca nebună” a lui Wilmots va fi capabilă să treacă de argentinienii hârşâiţi în campionatele importante ale Europei. Deşi foarte talentaţi, tinerii belgieni par anul acesta prea cruzi pentru a se bate la podiumul Campionatului Mondial. Poate peste patru ani, în Rusia...

Cele două echipe s-au întâlnit până acum de patru ori, trei victorii revenind sud-americanilor, iar una europenilor - o victorie-surpriză, la CM din 1982, în Spania, unde Argentina venea din postura de campioană mondială! În meciul de sâmbătă, echipa lui Sabella nu va putea conta pe fundaşul stânga Rojo, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, în timp ce Aguero, care fusese iniţial dat indisponibil pentru restul turneului final, va reveni pe banca de rezerve. La europeni, Vanden Borre este accidentat şi nu va mai putea evolua la acest Mondial, iar Defour revine după suspendare (a văzut cartonaşul roşu în partida cu Coreea de Sud), pe banca de rezerve...

Formaţiile probabile - Argentina (antrenor Alejandro Sabella): Romero - Zabaleta, F. Fernandez, Garay, Basanta - Gago, Mascherano, Di Maria - Messi - Higuain, Lavezzi; Belgia (antrenor Marc Wilmots): Courtois - Alderweireld, Van Buyten, Kompany, Vertonghen - Witsel, Fellaini - Mertens, De Bruyne, Hazard - Origi (Lukaku). Arbitri: Nicola Rizzoli (Italia) - Renato Faverani (Italia) şi Andrea Stefani (Italia), rezervă: Benjamin Williams (Australia).

Taguri articol


12