Argentinianul Alejandro Burzaco s-a predat autorităţilor italiene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scandalul „Corupție la FIFA”

Argentinianul Alejandro Burzaco s-a predat autorităţilor italiene

Sport 11 Iunie 2015 / 00:00 470 accesări

Omul de afaceri Alejandro Burzaco, unul dintre cei trei argentinieni daţi în urmărire internaţională de justiţia americană în dosarul FIFA, s-a predat poliţiei din Bolzano, o localitate din nordul Italiei. Fugarul, care deține și un pașaport italian, a venit neanunţat la secţie, marți dimineață, însoţit de doi avocaţi, unul italian şi celălalt argentinian. Procurorii americani susţin că Burzaco (50 de ani) împreună cu Hugo Jinkis (70 de ani) şi cu fiul acestuia, Mariano Jinkis (40 de ani), au obţinut prin mituire drepturi media la competiţii din zona nord-americană, centrală şi de sud. Burzaco este preşedintele companiei de marketing sportiv Torneos y Competencias, în timp ce Hugo şi Mariano Jinkis, despre care nu se ştie unde se află, controlează Full Play, altă firmă de marketing sportiv, cu sediul în Argentina. Conform presei argentiniene, Burzaco se afla la Zurich în ziua declanșării scandalului de corupție care vizează mai mulți oficiali ai FIFA, însă poliția elvețiană nu l-a putut reține pentru că nu se afla în camera sa de hotel în momentul operațiunii.

La data de 3 iunie, Interpolul a anunţat că a dat în urmărire şase persoane, între care se află şi foştii oficiali FIFA Jack Warner şi Nicolas Leoz, în cadrul scandalului de corupţie care a zguduit forul fotbalistic mondial. „La cererea autorităţilor americane, Interpol a emis şase alerte roşii vizând doi foşti oficiali FIFA şi patru conducători de firme sportive pentru fapte de corupţie”, a anunţat Interpol. Cele şase persoane sunt Jack Warner (fost vicepreşedinte FIFA și preşedinte CONCACAF), Nicolas Leoz (fost membru FIFA şi fost preşedinte CONMEBOL), Alejandro Burzaco, Hugo Jinkis, Mariano Jinkis şi Jose Margulies (cunoscut şi ca Jose Lazaro - de la firma Valente Corp. and Somerton Ltd). FIFA se confruntă cu un uriaş scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului. În urma scandalului, preşedintele Joseph Blatter şi-a anunţat demisia.

Taguri articol


12