Argentinienii se roagă de Messi să revină asupra retragerii din echipa națională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Argentinienii se roagă de Messi să revină asupra retragerii din echipa națională

Sport 30 Iunie 2016 / 20:27 603 accesări
Fanii lui Lionel Messi s-au fotografiat cu statuia idolului lor

Fanii lui Lionel Messi s-au fotografiat cu statuia idolului lor

Campionii mondiali argentinieni din 1986, din rândul cărora a lipsit Diego Maradona, au profitat de omagiul național ce le-a fost adus marți pentru a-i cere actualului căpitan al selecționatei „Albiceleste”, Lionel Messi, să nu renunțe la echipa națională. În momentul în care făceau fotografia de grup care încheia ceremonia, eroii din 1986 au pozat cu pancarta „#NoTeVayasLio” (Nu pleca, Lio), scandarea favorită a fanilor sud-americani după anunțul retragerii vedetei de la FC Barcelona.

La rândul lor, președintele Argentinei, Mauricio Macri, și Maradona însuși l-au îndemnat și ei pe Messi să revină la echipa națională. Mauricio Macri „l-a sunat, i-a spus că se simte mândru pentru performanțele echipei și i-a cerut să nu asculte criticile și să nu părăsească selecționata Argentinei”, a declarat un purtător de cuvânt al Președinției. „Messi trebuie să rămână la echipa naţională. Va merge în Rusia pregătit să devină campion mondial. Trebuie să se bazeze pe coechipierii care pot ajuta echipa şi mai puţin pe cei care spun că vor să plece. Cei care susţin că ar trebui să se retragă caută de fapt scuze pentru situaţia în care a ajuns echipa naţională a Argentinei”, a spus și Maradona, referindu-se la viitorul Campionat Mondial, care va avea loc în Rusia, peste doi ani. Pe lângă Messi, alţi jucători importanţi vor să se retragă din naţionala Argentinei: Sergio Aguero, Javier Mascherano, Gonzalo Higuain, Lucas Biglia, Ezequiel Lavezzi şi Angel Di Maria.

Deținătorul Balonului de Aur a decis să nu mai joace pentru Argentina după înfrângerea suferită în finala Copei America, duminică, în fața selecționatei din Chile (0-0 după prelungiri, 2-4 la lovituri de departajare). Decepționat după un nou insucces, după finalele pierdute la CM 2014 (0-1 în fața Germaniei) și Copa America 2015 (1-4 la penalty-uri tot cu Chile), Messi a anunțat că renunță definitiv la tricoul echipei naționale, pe care l-a purtat de 113 ori din august 2005, debutând la vârsta de 18 ani. „Selecționata este un capitol încheiat pentru mine. Este a patra finală pe care am pierdut-o cu naționala Argentinei, a treia consecutivă”, a spus după finala cu Chile cel mai bun marcator din istoria naționalei Argentinei, cu 55 de goluri, unul în plus față de Gabriel Batistuta. Messi a cucerit 28 de trofee cu FC Barcelona, dar la nivel de echipă naţională nu a obţinut nimic. A jucat patru finale, însă le-a pierdut pe toate: Campionatul Mondial din 2014 şi trei Copa America, 2007, 2015 şi 2016.

Pe rețelele de socializare, suporterii argentinieni au încercat la rândul lor să-l facă pe Messi să se răzgândească. „Să pierzi finale face parte din sport, dar să te pierdem pe tine este înfrângerea cea mai dureroasă dintre toate”, a postat unul dintre fani pe Twitter, unde hashtag-urile #NotevayasLeo și #NotevayasLio sunt foarte populare.

MESSI ARE STATUIE LA BUENOS AIRES

Primarul orașului Buenos Aires, Horacio Rodriguez Larreta, a dezvelit o statuie a fotbalistului Lionel Messi, în semn de omagiu pentru cvintuplul câștigător al Balonului de Aur și într-o tentativă de a-l face să renunțe la retragerea din echipa națională. Statuia lui Messi, în mărime aproape naturală, este din bronz și îl surprinde pe jucător în plin fuleu, cu balonul la picior. Ea a fost amplasată pe o stradă unde se află și alte statui ale marilor sportivi argentinieni. „Cred că este un mod potrivit de a-i cere lui Messi să rămână alături de noi și să ne ajute să câștigăm Campionatul Mondial”, a declarat Larreta.

Citește și:

Messi vrea să se retragă din echipa naţională a Argentinei!



12