Controversa cu privire la presupusele rămăşiţe pămînteşti ale Mîntuitorului şi familiei sale este departe de a se încheia, iar pentru a răspunde întrebărilor cu privire la enigmaticele oseminte ale lui Isus Hristos şi ale Mariei Magdalena care ar fi fost găsite în două sarcofage din calcar într-o necropolă datînd de la începutul erei noastre descoperită într-o suburbie a Ierusalimului, realizatorii unui nou documentar au apelat chiar şi la instrumentele oferite de calculul statistic. Din cauza faptului că numele biblice erau foarte răspîndite în Israelul secolului I, realizatorii acestui nou documentar au apelat la statisticieni pentru a calcula probabilitatea ca membrii unei alte familii din Ierusalimul acelei perioade să aibă exact aceleaşi nume ca cele descoperite inscripţionate pe sarcofage şi consemnate în Noul Testament.
Din punct de vedere statistic există o probabilitate variind între 1 la 100 şi 1 la 1.000 să mai existe o familie evreiască în Ierusalim în aceeaşi perioadă de timp ai cărei membri să poarte exact aceleaşi nume. Totuşi, toţi teologii şi o parte a arheologilor nu se lăsa convinşi de aceste numere. Astfel, pentru aceştia nu există nicio dovadă ştiinţifică prin care să se demonstreze că ar fi vorba despre mormîntul lui Iisus şi al familiei sale. Totodată, aceştia consideră că este vorba într-adevăr despre un mormînt evreiesc din primul secol după Hristos. Iar, numele vizibile pe şase dintre sicrie sînt foarte interesante pentru că amintesc de cele ale principalelor personaje din Noul Testament. Însă, în pofida asemănării, aceştia nici nu pot să conceapă că Maria este Magdalena şi că Iuda este fiul lui Iisus, ipoteză care în opinia lor nu se poate dovedi, fiind foarte populare şi comune în această perioadă.
Serviciul israelian pentru antichităţi a refuzat orice comentariu. În anul 1996, unul dintre purtătorii săi de cuvînt a estimat însă că probabilitatea că acele oase să aparţină familiei lui Iisus este aproape de zero. Autorităţile israeliene iau acum în considerare să deschidă publicului larg "mormîntul lui Iisus", o peşteră din Ierusalim.
Realizatorii controversatului documentar "The Lost Tomb of Jesus" ce va fi difuzat pe postul de televiziune Discovery începînd cu data de 4 martie au prezentat publicului luni două dintre cele zece sarcofage descoperite în mormînt. Conform ipotezei formulate de aceştia, cele zece sarcofage sau osuare datînd din secolul I, ce au fost descoperite în anul 1980, ar fi conţinut rămăşitele pămînteşti ale lui Iisus şi ale familiei sale. Unul din aceste osuare poartă inscripţia "Iuda fiul lui Iisus", părînd să susţină controversata idee din ce în ce mai vehiculată că Iisus ar fi avut o soţie şi un fiu. Aceste ipoteze în cazul în care vor fi demonstrate ştiinţific au un potenţial exploziv pentru unul din perceptele de bază ale creştinismului ce susţine că Iisus a înviat şi s-a înălţat apoi fizic la ceruri. Un grup de oameni de ştiinţă s-a alăturat echipei de realizatori ai documentarului în conferinţa de presă, susţinînd că deşi interpretările literale ale conţinutului Noului Testament susţin că Isus a înviat fizic din morţi, se poate argumenta cel puţin la fel de bine că reînvierea constituie de fapt o experienţă spirituală, trupul lui Iisus rămînînd în mormîntul său.
Conform realizatorilor documentarului produs de celebrul regizor James Cameron, această descoperire oferă suficiente argumente pentru a se încerca analizarea detaliată. Documentarul a fost regizat de regizorul canadianul Simcha Jacobovici şi a fost realizat în colaborare cu arheologul Charles Pellegrino. Simcha Jacobovici, fiul unui cuplu de evrei români supravieţuitori ai naufragiului navei Struma, susţine că numele inscripţionat pe unul dintre osuare şi anume "Mariamene", constituie o dovadă importantă a faptului că acest mormînt ar fi aparţinut familiei lui Iisus pentru că în primele texte creştine Mariamene este numele folosit pentru Maria Magdalena care după unele evanghelii gnostice, respinse de dogma creştină drept eretice, ar fi fost cel mai de seamă apostol al lui Iisus şi soţia acestuia. Pe unul dintre osuare este inscripţionat în limba aramaică mesajul "Yeshua bar Yosef" sau "Iisus fiul lui Iosif". Pe un al doilea sarcofag se poate citi în iudaică inscripţia "Maria". Un al treilea poartă inscripţia iudaică "Matia" sau "Matei". Al patrulea sarcofag poartă inscripţia "Yose" o contragere a numelui "Yosef" sau "Iosif". Cel de-al cincilea poartă inscripţia în greacă "Mariamene e Mara" ce se traduce prin "Maria stăpîna" sau "Maria învăţătoarea". Inscripţia de pe cel de-al şaselea osuar este în limba aramaică: "Yehuda bar Yeshua" sau "Iuda fiul lui Iisus".
Dintre cele 900 de morminte din aceeaşi epocă descoperite pe o rază de patru kilometri în vechiul Ierusalim, numele Iisus sau Yeshu a fost găsit de 71 de ori, iar cel de "Isus fiul lui Iosif" a fost găsit de asemenea însă niciodată nu a fost descoperit un singur mormînt în care să existe atîtea sarcofage sau osuare la un loc ale unor oameni cu nume identice cu cele ale personajelor biblice. Osuarele prezentate la New York şi cele care apar în documentar nu conţin rămăşiţe pămînteşti, aceste oase fiind reînhumate conform unei practici standard în cazul descoperirilor arheologice ce conţin rămăşiţe umane pe teritoriul Israelului.