Arhiepiscopia Tomisului dă în judecată Finanţele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arhiepiscopia Tomisului dă în judecată Finanţele

Justiție 03 Noiembrie 2010 / 00:00 649 accesări

Arhiepsicopia Tomisului a descoperit, ieri, că mai are datorii faţă de Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, în valoare de 65.000 de lei, deşi, conform şefului compartimentului de Audit al Arhiepsicopiei, părintele Nicolae Poalelungi, acestea au fost stinse integral pe data de 28 octombrie a anului curent. „Luna trecută, noi am achitat toate datoriile pe care le aveam faţă de Fisc, conform fişei noastre de plătitor. Când am fost să scoatem certificatul fiscal, ni s-a adus la cunoştinţă că am mai avea o datorie de 65.000 de lei”, a declarat părintele Poalelungi. El a adăugat că explicaţia celor de la Finanţe a fost că aşa a rezultat conform programului de computer folosit de instituţie, care a aplicat noile prevederi ale Codului Fiscal raportate la datoriile pe care Arhiepiscopia Tomisului le avea la data de 25.07.2010. „Codul Fiscal spune clar că penalizările care se aplică la o anumită dată se raportează la datoria nestinsă la acel moment. Cum noi am achitat integral pe 28 octombrie, iar penalizările au fost calculate pe 31 octombrie, noi nu datorăm nimic. Cum s-a calculat la finalul lunii octombrie, raportat la datoriile pe care le aveam în iulie, nu ştiu”, a precizat preotul Poalelungi. Acesta a mai spus că dacă Arhiepiscopia a achitat integral cât a datorat până la data de 28 octombrie, nu va mai achita noile penalităţi, urmând ca instituţia pe care o reprezintă să acţioneze în instanţă Administraţia Finanţelor Publice Constanţa. „Deşi penalizările pentru suma pe care am datorat-o au fost adăugate la contribuţii, nu într-o rubrică separată, generând la rândul lor alte penalizări, ceea ce este ilegal, noi am preferat să stingem datoria. Însă acum nu vom mai tolera aceste încercări de a îndatora nefiresc societăţile comerciale şi instituţiile care au restanţe şi vom contesta în instanţă noile penalizări”, a încheiat părintele Nicolae Poalelungi.

Taguri articol


12