La sediul Arhiepiscopiei Tomisului se vor desfăşura, luni şi marţi, lucrările Congresului internaţional organizat, anual, de Centrul de studii şi cercetări religioase şi juridico-canonice al celor trei religii monoteiste al Universităţii „Ovidius” Constanţa, în parteneriat cu Universitatea ...
Pentru sute de mii de studenţi din întreaga ţară, ziua de ieri a însemnat încheierea vacanţei de vară şi reîntoarcerea în sălile de curs. În campusul Universităţii „Ovidius” Constanţa, cu aproape 20 de minute înaintea începerii festivităţilor dedicate noului an universitar, pe platoul ...
Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară Românească „Dan Spătaru” şi-a desemnat, duminică, în cadrul serii destinată Galei Laureaţilor, câştigătorii, în aplauzele publicului numeros prezent în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian ...
Creştinii ortodocşi sărbătoresc, astăzi, unul din hramurile mănăstirii Dervent, Înălţarea Sfintei Cruci, fiind cea mai veche sărbătoare închinată Crucii. Potrivit istoriei creştine, pe locul descoperirii Sfintei Cruci, împăratul Constantin cel Mare a zidit o biserică a cărei târnosire a avut loc pe ...
PUŢIN TIMP LIBER Se ştie că viaţa la ţară nu este tocmai uşoară. Trecând însă peste problemele cotidiene, lipsa joburilor sau muncile câmpului, unul dintre motivele pentru care tinerii din mediul rural şi-ar dori să locuiască în oraş este faptul că nu au unde să-şi petreacă puţinul timp liber pe ...
Duminică, la ora 9.00, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. De asemenea, la ora 17.30, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinţi biserica din lemn cu ...
Creştinii ortodocşi au sărbătorit, ieri, Naşterea Maicii Domnului. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica “Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Tomis Nord. În bisericile constănţene, sute de femei cu copii, bătrâni ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, astăzi, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, fiind prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc care a început pe 1 septembrie. “Pentru întregul neam omenesc, Fecioara Maria vine în lume atunci când părinţii ei, Ioachim şi Ana, erau înaintaţi ...
Biserica ortodoxă sărbătoreşte, mâine, Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. Cu această ocazie, azi, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfânta Maria” (B– dul 1 Mai), din Constanţa. Mâine, de ...
Sâmbătă, la ora 8.30, va fi sfinţit paraclisul schitului “Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”, care se află în apropierea Peşterii Liliecilor de la Gura Dobrogei. După slujba de sfinţire, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie. Duminică, Ierarhul ...
Creştinii ortodocşi sărbătoresc, astăzi, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) din Dobrogea, cât şi începerea noului an bisericesc. Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din ...
Ieri s-au împlinit şapte ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, Arhiepiscop al Tomisului în perioada 1990-2001. Cu acest prilej, la Palatul Arhiepiscopal, Înaltpresfinţitul Teodosie a sfinţit şi numit Biblioteca Eparhială “Arhiepiscopului Lucian Florea”. “Astăzi ...
Ecourile celei de-a 41-a ediţii a Festivalului Naţional al Muzicii Uşoare „Mamaia 2011” nu s-au stins încă, dar Teatrul de Vară „Soveja” va fi din nou în sărbătoare: a cântecului şi portului tradiţional autentic. Timp de trei zile, începând de astăzi şi până vineri, publicul ...
Astăzi se împlinesc şapte ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, Arhiepiscop al Tomisului în perioada 1990-2001. Cu acest prilej, la ora 8.00, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală “Sfinţii Apostoli ...
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (zi de post). Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oficiază Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din comuna Lipniţa (jud. Constanţa) ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, au oficiat, sâmbătă, la Mănăstirea “Sfânta Maria” din Techirghiol, slujba parastasului de 40 de zile de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire ...