Sute de credincioşi din Cumpăna, dar şi din împrejurimi, s-au bucurat, luni seară, de venirea raclei cu veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva tocmai de la Mitropolia Iaşului, la biserica din localitate care poartă acelaşi hram. Veşmintele preţioase au fost aduse de la sute kilometri depărtare de primarul ...
Rude, prieteni, localnici şi admiratori s-au adunat sîmbătă, la Eforie Sud, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe regretatul actor Nicu Constantin, trecut în nefiinţă la data de 15 septembrie, la vîrsta de 70 de ani. Potrivit dorinţei sale, artistul a fost înmormîntat în cimitirul din localitatea natală ...
Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ Constanţa l-au sărbătorit ieri pe Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, patronul spiritual al pompierilor. Pentru marcarea acestei zile, în toate subunităţile s-au oficiat Te Deum-uri şi slujbe pentru comemorarea eroilor ...
Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme a trimis la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) dosarul în care arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este acuzat pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate ...
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, sîmbătă, 5 septembrie, începînd cu ora 9.00, Sfînta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. Duminică, 6 septembrie, începînd cu ora 9.00, Ierarhul Tomisului va ...
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţia Sa PS Teodosie, a făcut plîngere la Parchelul General împotriva ordonanţei de începere a urmăririi penale pe numele său, motivînd că procurorii ar fi trebuit să ceară acordul Patriarhiei Române, au declarat surse judiciare. Plîngerea este făcută în dosarul ...
După trei zile de repetiţii, emoţii şi speranţe, Festivalul Naţional al Cîntecului şi Dansului Popular Românesc - Mamaia 2009, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa şi TVR, şi-a desemnat, sîmbătă seară, la Teatrul de Vară „Soveja”, cîştigătorii. Treizeci de concurenţi din toate ...
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, nu s-a prezentat vineri la Parchetul General, el făcînd o cerere de amînare pentru că şi-a angajat un nou avocat, care trebuie să studieze dosarul, au declarat surse judiciare. IPS Teodosie era aşteptat să se prezinte, vineri dimineaţă, la Parchetul Înaltei Curţi de ...
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, pus oficial sub acuzare pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual, spune că este nevinovat şi acceptă cercetarea penală cu demnitate, arătînd că are încredere în demersurile justiţiei pentru stabilirea adevărului. „Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop ...
Locul pe care se va construi capela Jandarmeriei Constanţa, ce va avea hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril şi Sf. Mare Mucenic Gheorghe, a fost sfinţit, ieri, de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi un sobor de preoţi militari. La eveniment au participat adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei ...
• Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost pus sub acuzare pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual • Pe lîngă înaltul prelat, au mai fost puşi sub acuzare şi preotul Bogdan Chiriluţă pentru complicitate la luare de mită şi preotul Emil Brăescu, inspectorul ...
Preotul militar din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa, Laurenţiu Oprea, îşi vede visul împlinit, după un an în care a alergat să obţină toate autorizaţiile şi să strîngă banii necesari ridicării primei biserici pentru angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor ...
Pe zi ce trece, Catedrala Eroilor din parcul Casei de Cultură prinde contur. De cîteva luni, lucrările la construcţia destinată noului lăcaş de cult au devenit vizibile, asta după ce, mult timp, constănţenii au putut vedea, în acel loc, doar o gaură mare, împrejmuită de sîrmă ghimpată şi plină de ...
A 107-a ediţie a Zilei Marinei s-a petrecut sub semnul absenteismului în ceea ce priveşte oficialităţile. Dacă în anii anteriori tribuna oficială era plină de miniştri, secretari de stat sau aleşi locali, anul acesta, cele mai multe scaune au rămas goale. Singurii prezenţi la manifestările prilejuite de ...
La Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (MINA) Constanţa s-au celebrat, ieri, în cadrul unei sesiuni omagiale la care au luat parte specialişti în arheologie constănţeni şi din ţară, 19 secole de la inaugurarea Monumentului Triumfal de la Adamclisi, Tropaeum Traiani, despre care Grigore Tocilescu ...
Credincioşii ortodocşi din toate colţurile lumii vor prăznui, pe 15 august, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea vine după ce, timp de două săptămîni, credincioşii au postit, în trup şi spirit, parcurgînd, fiecare după propriile puteri, drumul cel greu al mîntuirii. De mîine, însă ...