Arhivă online gratuită cu studii științifice, lansată de NASA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arhivă online gratuită cu studii științifice, lansată de NASA

Ştiință 20 August 2016 / 22:42 865 accesări

Agenția Spațială Americană (NASA) a anunțat lansarea unei arhive online gratuite cu studii științifice din reviste de specialitate, fiind puse la dispoziția celor interesați cercetări și date care de obicei se puteau accesa numai prin servicii cu plată pe paginile de internet ale jurnalelor științifice, scrie theverge.com.

PubSpace, așa cum este denumită arhiva, a fost creată ca urmare a cererii formulate în 2013 de Office of Science and Technology Policy din cadrul Casei Albe și va fi gestionată de National Institutes of Health ca parte a propriei baze de date PubMed Central.

Decizia creării acestei arhive disponibilă oricărui utilizator de internet face parte din inițiativa Open Science care vizează accesul extins al tuturor utilizatorilor la cercetările finanțate de guvernul american.

PubSpace este deja disponibilă online și poate fi accesată, însă NASA avertizează că va fi pe deplin funcțională la sfârșitul anului.

Arhiva va fi un instrument util pentru cercetători. ''Prin accesarea mai ușoară a studiilor științifice sporim impactul cercetărilor noastre'', a declarat doamna Ellen Stofan, cercetător șef în cadrul NASA. ''Ca cercetători și oameni de știință noi muncim să construim pe fundația realizată deja de alți oameni de știință'', a mai spus Ellen Stofan.



12