Aripi de înger plăsmuite la Dervent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aripi de înger plăsmuite la Dervent

Cultură 26 Iulie 2010 / 00:00 677 accesări

Cea de-a V-a ediţie a Taberei de Creaţie Contemporană de la Mănăstirea Dervent se apropie, cu paşi repezi, de final. Creatorii - sculptori şi pictori din ţară şi de peste hotare - lucrează de zor să-şi definitiveze lucrările inspirate de generoasa temă, „Îngeri”, pentru ca, sâmbătă, creaţiile sale să fie integrate expoziţiei care pune punct acestei ediţii. Procesul de creaţie este şi a fost facilitat de spiritualitatea spaţiului şi de ospitalitatea gazdelor, stareţul Mănăstirii Dervent, părintele Andrei, veghind ca artiştii să nu ducă lipsă de nimic.

„Aflată în a treia decadă a timpului afectat activităţii sale, tabăra de artă contemporană ce are loc la Mănăstirea Dervent şi-a conturat direcţiile. Şi, pentru că nimic nu este întâmplător, aşa cum îi place părintelui stareţ Andrei să repete, din când în când, ne aflăm în situaţia de a face aprecieri asupra mersului său (...). Rezultatul poate fi exprimat metaforic: există un sejur statornic al pictorilor ataşaţi de acest spaţiu monahal pe care l-au descoperit şi continuă să îi descifreze sensurile. Există, simultan, un sejur al Derventului care are loc ca stare în sufletul celor care îl cunosc şi faţă de care, uimirea descifrării sale dă naştere sfielii. Aflate pe rolul mentalului şi al sufletului deopotrivă, proiectele lucrărilor de pictură intră deja într-o fază finală”, apreciază criticul de artă Alice Dinculescu.

La această ediţie a Taberei de Creaţie de la Dervent, al cărei start a fost dat pe 10 iulie, s-a avut în vedere prezenţa substanţială a artiştilor constănţeni tineri, la secţiunea Pictură, dar şi a plasticienilor a căror activitate de creaţie este centrată pe spaţiul dobrogean sau este, cel puţin tangentă, temei anunţate, „Îngeri”. La secţiunea Sculptură, artiştilor de valoare - români din ţară şi străinătate - li s-a alăturat, din Ţara Soarelui Răsare, un creator cunoscut al şcolii nipone, Akira Go. Aflat pentru prima dată în ţara natală a lui Brâncuşi, sculptorul japonez a descoperit cu încântare Dobrogea profundă, timpul şi istoria ei, cum îi place să spună. „Sculptura mea este o continuare a unor vestigii arheologice, iar spaţiul în care mă aflu acum o motivează. Oraşul meu, Niigata, seamănă cu spaţiul acesta dintre ape, dealuri şi vegetaţii, are în plus... doar plantaţiile de orez! Sigur, am avut emoţii, dar am fost impresionat de primirea făcută aici, în mănăstire, de căldura colegilor, de ritualul ortodox. Sunetul pe care toaca mănăstirii îl lansează în aerul dimineţii îmi place mult şi încerc să-l înţeleg! Atunci dispar toate grijile!”, mărturiseşte, încântat, japonezul Akira Go.

Anul acesta, cea de-a V-a ediţie a Taberei de creaţie plastică contemporană de la Dervent este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent şi Filiala I Constanţa a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Taguri articol


12