Stagiunea coregrafică a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” a debutat, sîmbătă seară, cu un spectacol plin de veselie şi culoare, „Arlechinada”. Ca de fiecare dată, cînd este seară de balet, publicul de toate vîrstele s-a grăbit să ocupe locurile din sala instituţiei de cultură, pentru a se lăsa sedus de muzica lui Gaetano Donizetti şi de paşii de balet ai talentaţilor artişti ai Companiei de Balet constănţene.
„Primul spectacol de balet din noua stagiune i-a avut în prim plan pe Horaţiu Cherecheş şi Aliss Tarcea, care, ca de obicei, au încîntat publicul prin adagio-urile deosebit de spectaculoase cu care coregraful Gheorghi Kovtun ne-a obişnuit deja, adagio-uri cu prize riscante, care îţi taie răsuflarea - actul al II - lea -, dar care aduc ropote de aplauze şi aprecieri la final”, a precizat secretarul artistic al Companiei de Balet, Maria Alexandrescu. O evoluţie remarcabilă a avut-o şi cuplul Pierrot - Pieretta, care i-a avut ca protagonişti pe Cristian Tarcea - care şi-a dovedit abilitatea tehnică şi talentul interpretativ, fiind, pînă acum, cel mai bun Pierrot - şi pe Monica Cherecheş, despre care Maria Alexandrescu afirmă, pe drept cuvînt, că este „o prim-solistă care nu dezamăgeşte niciodată publicul şi care, în ciuda problemelor de sănătate şi odată cu trecerea timpului, pare că dansează din ce în ce mai bine, perfecţionîndu-şi tehnica şi devenind un model pentru micile balerine care o privesc încîntate”.
Un alt debut important a fost, sîmbătă seară, cel al Oanei Dincă (Katrina), care, odată cu acest rol, deloc uşor, a mai urcat o treaptă în cariera solistică. Pentru evoluţia lor, publicul a ştiut să-i aprecieze şi pe Dan Dumbravă (Leonardo), Adrian Mihaiu (Trufaldino) şi Francisc Strnad (Brigella), fiecare avînd un rol important în acest balet-comedie care pune pe primul loc talentul interpretativ. Nu trebuie uitaţi cei patru arlechini: Mihaela Vlase, Angelica Mihale, Eliza Maxim (debut) şi Consuela Ciont (debut), precum şi Gelu Rîpă, Cezar Buculei şi Alexandru Chiş, cu toţii, alături de ansamblul de balet, aducînd pe scena Teatrului „Oleg Danovski” veselia şi culoarea unei atmosfere de carnavael. Publicul iubitor de balet a aplaudat, ca de obicei, evoluţia balerinilor, pînă la căderea cortinei, aşteptînd cu nerăbdare următorul spectacol de balet, „Giselle”, programat pentru data de 26 septembrie,
Coregrafia „Arlechinadei” este semnată de maestrul Gheorghi Kovtun, iar costumele sînt realizate de scenografa Natalia Kornilova.