„Full Metal Jacket“ (1987) spune povestea dură a unui grup de recruți în armata SUA, de la primul contact cu tabăra militară până la îngrozitoarele frontiere de luptă din Vietnam. Este Filmul de război al maestrului Stanley Kubrick și, fără doar și poate, un clasic al genului. Chiar dacă, prin absurd, nu știi cine se află în spatele camerei de filmat, realizezi, pe parcurs, că nu poate fi vorba decât de Kubrick. La fel ca-n „Portocala mecanică“ sau „Odiseea spațială 2001“, alte două capodopere ale regizorului american, imaginea încetinește într-un eveniment de impact și fixează privirea spectatorilor, asigurându-se că mesajul, nu de puține ori visceral, ajunge unde trebuie. Așa cum soldaților li se spune direct că nimeni nu moare fără permisiune, și celor care se uită la „Full Metal Jacket“ li se dă clar de înțeles că nu au voie să rateze nicio scenă importantă. Să fie clar, nu e doar un simplu film de război, ci un studiu al oamenilor transformați în mașinării fiabile de ucis. Interacțiunile dintre personaje în tabăra de instrucție sunt voit exagerate, împinse spre limitele extreme ale șabloanelor cu care suntem obișnuiți, tocmai pentru a sublinia absurditatea și forța de dezumanizare a războiului. Aici, R. Lee Ermey, în rolul sergentului Hartman, este iconic. De altfel, încă din primele scene, soldatul Pyle, jucat de Vincent D'Onofrio, povestește ce se întâmplă atunci când nervii celor mai duri bărbați din armată sunt întinși prea mult - întreaga companie poate fi afectată dacă lași lucrurile să ajungă atât de departe. E un indiciu timpuriu oferit de Kubrick. Spectatorul atent intuiește imediat că fix asta face întreaga peliculă - împinge totul la maxim. Vietnamul, războiul și efectele sale asupra celor care-l poartă se observă cel mai bine și într-o altă scenă celebră, în care un soldat împușcă pe cineva dintr-un elicopter. Aici, dialogul cât se poate de amuzant (?!?), desprins parcă dintr-o comedie neagră, demonstrează că antrenamentul din tabără a avut succes. A doua jumătate a filmului urmează personajul Joker, jucat de Matthew Modine. Ca fotograf, el vede unele dintre cele mai scandaloase momente ale războiului, dar, când plutonul său se rătăcește și este decimat de un lunetist inamic, e forțat să schimbe aparatul de forografiat cu o pușcă și, pentru tot restul filmului, să se transforme fix în soldatul ucigaș pe care îl privea până atunci cu scârbă. Scenele de început ale „Full Metal Jacket“ sunt faimoase, dar și finalul este puternic. E rar să vezi un film despre războiul din Vietnam în care sunt detaliate luptele urbane (reprezentativă fiind jungla din „Plutonul“ lui Oliver Stone sau „Apocalyse Now“ al lui Francis Ford Coppola), dar Kubrick reușește să surprindă perfect dezolarea și teama acută a unui astfel de scenariu, fiind un fel de ecou în timp al unui alt clasic - „Black Hawk Down“ al lui Ridley Scott. La final, câteva note despre coloana sonoră a filmului, cât se poate de eficientă (ca un soldat, nu?) pentru imersiunea într-un mediu atât de ostil. Muzica se remarcă și devine un catalizator lacrimogen în scena în care aflăm identitatea lunetistului care omora noaptea soldații din tabără. „Full Metal Jacket“, ca și „Vânătorul de cerbi“ al lui Michael Cimino, se concentrează nu numai pe război, ci și pe oamenii implicaţi. Nu te forțează să deschizi ușa către instinctul ucigaș care sălășluiește în fiecare dintre noi, dar te face să te-ntrebi cât de repede ai putea face asta, la nevoie. Ați înțeles, viermilor?