Arma secretă a americanilor: fitness-ul!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Exerciţii de război la Babadag

Arma secretă a americanilor: fitness-ul!

Eveniment 18 Iunie 2010 / 00:00 877 accesări

ÎNAINTAŢI... FOC!. La ora opt dimineaţă, în ciuda ploii puternice, militarii români, ucraineni şi americani îşi fac apariţia în poligonul de la Babadag, în transportoare. Trupele se desfăşoară şi aşteaptă ordinul pentru a începe misiunea. Regulile impuse de americani fac însă ca tragerile să întârzie. După o jumătate de oră de aşteptare în ploaie, militarii sunt trimişi în bază. „Dacă elicopterul de evacuare medicală nu poate decola, nu poate exista niciun exerciţiu cu muniţie de război“, a declarat lt. col. Tom Gordon, comandantul exerciţiului Black Sea Rotational Force Security Cooperation MAGTF. Răbdarea comandanţilor a dat, însă, roade. După numai o oră, vremea s-a îmbunătăţit, iar odată cu unda verde primită de echipajul elicopterului, militarii au primit, din nou, ordin să se îndrepte spre poligon. Încă un drum de câteva zeci de minute prin gropile adânci provocate de proiectile. La scurt timp după ce s-au aliniat în poligon, apar şi ţintele. Primii sunt americanii. Mişcările automate trădează sutele de ore de instrucţie. A fost un traseu perfect. Distanţa mică, doar 25 de metri, înaintările uşoare spre ţintă şi rotirile înainte de tragere i-au luat prin surprindere pe soldaţii români:

Pentru prima oară în faţa unui asemenea exerciţiu, militarii români s-au descurcat foarte bine. Misterul antrenamentului este elucidat de unul dintre ofiţerii americani care supraveghează tragerea: „Atingerea ţintei este pusă acum pe locul doi. Este un exerciţiu de coordonare a mişcărilor şi de rapiditate în ochire. În teatre, cele mai multe lupte se duc la mai puţin de 100 de metri“. Ultimii care intră în poligon sunt ucrainenii. Exerciţiul a fost trecut cu bine.

ARMA SECRETĂ – FITNESS-UL. Dacă tragerile de ieri nu prea le-au dat bătăi de cap soldaţilor români, aceştia spun, însă, că antrenamentele de fitness i-au terminat. „Americanii au o condiţie fizică extraordinară. Ne-am pregătit împreună cu ei şi a fost foarte greu. Am făcut aerobic şi sală de forţă. Noi nu am fost obişnuiţi cu asemenea exerciţii. Cred că fitnessul a fost cea mai grea parte a exerciţiului“, a declarat caporalul Florin Fănaru, unul dintre cei mai buni ţintaşi remarcaţi de militarii americani. „A fost destul de uşor ca militarii să lucreze împreună. La cel de-al treilea modul au luat parte 35 de militari ucraineni, 65 de militari români şi un pluton de americani“, a declarat comandor Adrian Filip, şeful instrucţiei Forţelor Navale Române.

Taguri articol


12