Armata a adoptat noi reguli pentru animalele de serviciu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După cazul câinelui Max

Armata a adoptat noi reguli pentru animalele de serviciu

Justiție 23 Decembrie 2014 / 00:00 814 accesări

La aproape trei săptămâni după ce s-a aflat că Armata s-a lepădat de Max, singurul câine antrenat să detecteze explozibili în teatrele de operaţiuni, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a adoptat un act normativ ce are menirea să apere patrupedele cu grade. Oficialii MApN au precizat, ieri, că ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a semnat actul normativ privind gestionarea animalelor de serviciu. Instrucţiunile din domeniu au fost modificate prin reformularea unei secţiuni, instituindu-se astfel reguli specifice privind gestionarea animalelor, respectiv caii şi câinii de serviciu. „Conform noilor prevederi, animalele care îşi păstrează capacitatea de muncă şi au o stare de sănătate bună se menţin în aceeaşi categorie de serviciu în care sunt încadrate, chiar dacă depăşesc limita de vârstă prevăzută de instrucţiuni. În situaţia în care câinii de serviciu îşi pierd aptitudinile de muncă sau nu mai îndeplinesc standardele cerute pentru categoria de serviciu în care sunt încadraţi, aceştia vor fi reîncadraţi în alte categorii de serviciu (corespunzătoare aptitudinilor curente - pază, însoţire etc.) şi vor fi menţinuţi în activitate pe toată perioada vieţii, beneficiind de drepturile aferente“, au precizat reprezentanții MApN. Ciobănescul german Max a fost trecut în rezervă, cu grad de caporal, la doar cinci ani, după ce s-a îmbolnăvit de o boală necruțătoare. Patrupedul a fost diagnosticat, la sfârșitul anului 2013, cu Dirofilaria, ceea ce înseamnă că Max are un ghem de viermi în zona inimii, după ce a fost înțepat de un țânțar. Cum tratamentul este costisitor şi de lungă durată, 600 de lei pe lună, vreme de trei ani, MApN-ul a vrut să scape de animal invocând lacune legislative. O iubitoare de animale însă, Sorina Hanea, l-a cerut Armatei pentru a lupta pentru viața câinelui-erou.



12