Armata din Venezuela a preluat controlul asupra porturilor şi aeroporturilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Armata din Venezuela a preluat controlul asupra porturilor şi aeroporturilor

Externe 23 Martie 2009 / 00:00 441 accesări

Statul sud-american mai face un pas către dictatură după ce armata din Venezuela a ocupat de sîmbătă porturile şi aeroporturile ţării, conform unei noi legi care predă statului controlul asupra acestor infrastructuri. Pînă în prezent, gestionarea porturilor şi aeroporturilor ţinea de competenţa regiunilor, dintre care unele sînt conduse de opoziţie, acuzată de preşedintele Chavez că încearcă să destabilizeze Guvernul. „Din această dimineaţă, am început să inversăm dezmembrarea unităţii naţionale, a teritoriului, a suveranităţii. Sîntem pe punctul de a reunifica ţara”, a declarat preşedintele venezuelean, lider al stîngii radicale în America Latină. Militarii au preluat în totalitate controlul asupra a şapte porturi şi aeroporturi, printre care cel aflat în Maracaibo din vestul ţării, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării, bastion al opoziţiei. Directorul Institutului Naţional de Aeronautică Civilă, Jose Luis Martinez, a declarat că operaţiunea s-a desfăşurat fără incidente, precizînd că noile autorităţi menţin legătura cu administraţiile precedente. Guvernatorii opoziţiei, care conduc cinci dintre cele 22 de regiuni ale ţării, au denunţat o lovitură din partea autorităţilor centrale. Preşedintele Hugo Chavez i-a ameninţat cu închisoarea în cazul în care vor încerca să se opună ocupaţiei armatei.

Vizibil euforic de noua măsură pusă în practică, sîmbătă, preşedintele Chavez l-a îndemnat pe omologul său american, Barack Obama, să adopte ideologia socialismului, afirmînd că actuala criză economică mondială nu va fi rezolvată în cadrul unui sistem capitalist. Într-un discurs menit să anunţe o serie de măsuri economice pentru combaterea crizei în Venezuela, Hugo Chavez a descris situaţia din SUA, subliniind că rata şomajului este în creştere în această ţară. „Cetăţene Obama, trebuie să laşi să se dezvolte revoluţia socială în SUA”, a declarat Hugo Chavez. „Dacă ai nevoie de un sfat, ţi-aş spune să alegi socialismul. Uită-te la culoarea pielii tale. De ce să îi ajuţi pe bogaţii de acolo sau imperialismul”, a adăugat acesta.

Lider al stîngii radicale în America Latină, Hugo Chavez, aliat apropiat al fostului lider cubanez Fidel Castro, nu a întreţinut relaţii bune cu fostul preşedinte american George W. Bush, însă a adoptat un ton mai degrabă moderat cu privire la succesorul acestuia.

Taguri articol


12