Armata germană, Bundeswehr, îşi formează propriii hackeri, în cadrul eforturilor de apărare a naţiunii de atacurile cibernetice, demers adoptat şi de alte guverne. Armata a dispus înfiinţarea unei unităţi conduse de generalul de brigadă Friedrich Wilhelm Kriesel, în vîrstă de 60 de ani, formată din 76 de persoane care, strict izolate de public, în tabăra militară Tomburg din Rheinbach, un oraş din apropiere de Bonn, testează cele mai noi metode de infiltrare, exploatare şi manipulare sau distrugere a reţelelor de computere. Unitatea poartă oficial numele de Departamentul Informaţiei şi Operaţiunilor în Reţele de Calculator. Cei 76 de combatanţi germani pe Internet sînt absolvenţi ai unor departamente de ştiinţe informatice de la universităţile interne ale Bundeswehr.
Marţi, generalul Kriesel a prezentat un raport cu privire la succesele unităţii sale, inclusiv de supraveghere electronică a activităţilor din Afganistan. Unitatea sa cibernetică va fi pregătită să înceapă să opereze de anul viitor, cînd va fi invitată să facă o demonstraţie a capacităţilor sale, în cadrul unui atac simulat asupra unei ţinte reale. Militarii folosesc aceleaşi metode utilizate de criminali. Ei învaţă cum să încarce programe periculoase pe computere din afară, nesesizabile pentru utilizatorii acestora, prin e-mail, unităţi media externe sau printr-o simplă navigare pe un site de Internet pregătit. Computerele infectate pot să descarce, astfel, programe periculoase suplimentare, cum ar fi cele de înregistrare de mesaje e-mail, adrese de Internet şi parole. Militarii de la Rheinbach studiază două tipuri de atacuri cibernetice, care au la bază atacurile din Estonia şi Georgia.
”Hackerii în uniformă” de la Rheinbach sînt răspunsul Germaniei la o ameninţare în creştere şi care a început să îngrijoreze guverne, agenţii secrete şi oficiali militari din întreaga lume. Acum, odată cu intrarea computerelor în aproape toate aspectele vieţii, susceptibilitatea unor atacuri împotriva acestora a crescut dramatic. În SUA, experţii au atras de mult timp atenţia asupra posibilităţii producerii unui ”Pearl Harbor electronic”, a unui ”11 Septembrie digital” sau a unui ”Cybergeddon”.