O rachetă lansată din Fâşia Gaza către Tel-Aviv a fost interceptată, în această dimineaţă, de sistemul de apărare antirachetă Iron Dome, potrivit armatei israeliene, care anunţase anterior că două proiectile au fost distruse în zbor. Au fost auzite mai multe explozii, iar rămăşiţele rachetelor au ...
BULGARIA Furtună soldată cu victime O persoană a murit şi alte 40 au fost rănite, după ce o furtună cu ploaie, vânt puternic şi grindină a avut loc la Sofia. Echipele de intervenţie continuau ieri operaţiunile de curăţare a străzilor din Sofia, după furtuna puternică produsă în oraş marţi ...
Cel puţin două rachete lansate din Fâşia Gaza au căzut, astăzi, la sud de oraşul israelian Haifa, situat în nordul ţării. Rachetele au căzut pe un câmp din zona Zikhron Ya'akov, la circa 35 de kilometri sud de Haifa. Este prima dată de la iniţierea Operaţiunii Protective Edge (Tăiş Protector) când ...
Aviația israeliană a efectuat noaptea trecută aproximativ 160 de raiduri în Fâșia Gaza împotriva Hamas, ca ripostă la continuarea tirurilor cu rachete înspre statul evreu, a indicat un purtător de cuvânt al armatei israeliene. "Au fost 160 de raiduri în cursul nopții, ridicând la 430 numărul ...
Forţele Aeriene israeliene au lansat, în cursul nopţii trecute, zeci de raiduri în Fâşia Gaza, în urma tirurilor de rachete care au vizat sudul Israelului, au anunţat martori şi surse palestiniene din domeniul securităţii. Aceste atacuri multiple s-au soldat cu nouă răniţi uşor, potrivit unui bilanţ ...
Violenţe au avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în mai multe oraşe arabe din nordul Israelului, după asasinarea unui minor palestinian, ars de viu, a anunţat, ieri, Poliţia, care a efectuat 22 de arestări. În sud, armata a anunţat că a numărat 15 tiruri cu proiectile dinspre Fâşia Gaza ...
Premierul indian, Narendra Modi, se află pe locul 2 în topul celor mai urmăriţi şefi de guvern de pe Twitter, fiind depăşit doar de preşedintele american, Barack Obama. Cu 5,1 milioane de persoane care îl urmăresc pe Twitter, Narendra Modi l-a detronat pe preşedintele indonezian, Susilo Bambang Yudhoyono ...
Israelul a ajuns la un acord cu mişcarea islamistă Hamas, afirmă surse citate de BBC, însă ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, se opune discuţiilor cu organizaţia teroristă şi cere eliminarea liderilor acesteia. Potrivit unor surse din cadrul mişcării islamiste Hamas, citate de BBC, cele ...
Reprezentanţi ai Egiptului s-au angajat astăzi într-un proces de mediere pentru a evita escaladarea tensiunilor între Israel şi Hamas, după tirurile cu rachetă lansate din Fâşia Gaza, a anunţat un responsabil al mişcării islamiste palestiniene. "Egiptul continuă eforturile pentru revenirea la calm în ...
Armata israeliană a început să mobilizeze efective militare la frontiera cu Fâşia Gaza, pregătind probabil o invazie terestră, în contextul în care premierul Benjamin Netanyahu a ameninţat că va distruge mişcarea Hamas, care ar fi responsabilă de uciderea a trei adolescenţi, informează Ynetnews ...
Armata israeliană a început să mobilizeze efective militare la frontiera cu Fâşia Gaza, pregătind probabil o invazie terestră, în contextul în care premierul Benjamin Netanyahu a ameninţat că va distruge mişcarea Hamas, care ar fi responsabilă de uciderea celor trei adolescenţi. Mişcarea Hamas a lansat ...
ITALIA „Costa Concordia“ va fi dezasamblată la Genova Pachebotul „Costa Concordia“, eşuat de aproape doi ani şi jumătate în apropiere de insula Giglio, din regiunea Toscana, va fi dezasamblat la Genova şi nu în portul Piombino, a anunţat premierul Matteo Renzi. Consiliul italian de ...
Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic (FCER-CM) solicită, într-un comunicat transmis presei ieri, judecarea și condamnarea asasinilor tinerilor israelieni uciși cu bestialitate de teroriști care, conform Guvernului de la Ierusalim, fac parte din ...
Cei trei adolescenţi israelieni dispăruţi în Cisiordania din 12 iunie au fost găsiţi morţi, anunţă surse oficiale israeliene. Guvernul israelian promite "distrugerea" mişcării islamiste Hamas, după ce a anunţat o reuniune de urgenţă. Hamas a avertizat Israelul că "orice escaladare sau război va ...
Cel puţin zece militari sirieni au murit în urma unor raiduri efectuate de aviaţia militară israeliană în cursul nopţii de duminică spre luni, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Raidurile israeliene au vizat poziţii militare din zona Platoului Golan. Avioanele au lansat cel puţin ...
Aviaţia israeliană a lansat raiduri aeriene asupra unor poziţii ale armatei siriene, noaptea trecută, ca represalii faţă de un tir de obuz, duminică, soldat cu un mort în partea ocupată de către Israel a Platoului Golan. "Armata israeliană a vizat nouă poziţiii ale armatei siriene, ca răspuns la un atac ...