În cursul zilei de ieri, armata libaneză a deschis focul asupra unor avioane militare israeliene care survolau sudul Libanului, la joasă altitudine. “Apărarea antiaeriană libaneză a deschis focul asupra a două avioane militare israeliene care survolau la joasă altitudine regiunea Marjayoune din sudul Libanului”, a precizat un comunicat militar, care a mai adăugat că avioanele au făcut cale întoarsă spre Israel, în jurul orei 11.10. Şcolile din regiune au fost închise din cauza acestui incident, primul de acest gen din ultimul an. În această lună, militarii libanezi au mai deschis focul şi asupra unei drone, avion fără pilot, la est de oraşul Tir, tot în sudul Libanului.
Comunitatea internaţională a criticat statul evreu pentru că a continuat survolarea teritoriului libanez după încheierea conflictului din vara trecută, dintre armata israeliană şi miliţiile şiite libaneze Hezbollah. Secretarul-general ONU, Ban Ki-Moon, a cerut în martie Israelului să-şi revizuiască politica de survolare a spaţiului aerian libanez, care reprezintă o încălcare repetată a Rezoluţiei 1.701, care a pus capăt războiului din 2006. În opinia ONU, aceste survolări subminează în special credibilitatea Forţei Interimare ONU în Liban (FINUL), desfăşurată în sudul ţării.