Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus, pe 28 februarie, judecarea şi arestarea preventivă a lui Floricel Achim, subofiţer în cadrul Ministerului Apărării, pentru comiterea infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete, şi ...
Liderul social-democrat Mircea Geoană a respins, vineri, supoziţiile conform cărora PSD nu ar viza cîştigarea alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că obiectivul partidului la europarlamentare este cîştigarea a 15 mandate din cele 33 care revin României. El a apreciat că alegerile europarlamentare sînt ...
Conform Memorandumului de Înţelegere între România şi Guvernul Republicii Irak, semnat anul acesta, pe 26 ianuarie, la Bagdad, şi publicat luni, în Monitorul Oficial, militarii români arestaţi sau deţinuţi de autorităţile irakiene vor fi predaţi în maximum 24 de ore părţii române. Memorandumul care ...
Boc, Geoană, Anastase şi Oprescu, premiaţi de Nine O\'Clock Premierul Emil Boc, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi primarul capitalei, Sorin Oprescu, s-au numărat printre “Oamenii anului 2008”, gală organizată de publicaţia Nine ...
Toţi miniştrii propuşi de coaliţia PSD- PD-L au fost validaţi de comisiile de specialitate ale Parlamentului, doar PNL votînd împotriva tuturor celor 19 politicieni nominalizaţi în Cabinetul Boc. Avizul comisiilor este consultativ. Dacă vicepremierul nominalizat Dan Nica le-a spus, sîmbătă ...
Cercul Militar Constanţa organizează, în această perioadă, o serie de activităţi cultural-artistice, dedicate Revoluţiei din Decembrie 1989, dar şi vacanţei de iarnă cu lanţul ei de sărbători. Publicul constănţean este aşteptat la evenimentele expoziţionale deschise în acest weekend, precum ...
Cu mic, cu mare, reprezentanţii autorităţilor, dar şi numeroşi constănţeni au participat, ieri, începînd cu ora 10.00 la sărbătorirea Zilei Naţionale de 1 Decembrie, organizată pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa şi la Cimitirul Central din Constanţa. Ca în fiecare an, reprezentanţi ai ...
Şeful Statului Major General(SMG) al armatei române , amiralul dr. Gheorghe Marin, a efectuat în perioada 24-27 noiembrie o vizită oficială în Republica Populară Chineză, la invitaţia omologului său, generalul Chen Bingde, şeful Statului Major General al “Armatei de Eliberare a Poporului” ...
Sediul Prefecturii a fost, ieri, gazda lansării unei cărţi care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui iubitor al Dobrogei. Primul volum al lucrării „Armata terestră română din Dobrogea (1829 - 1919)” este rodul unui studiu captivant realizat de istoricul Costin Scurtu, custodele ...
La 12 noiembrie 1859, domnitorul Al I Cuza, prin Ordinul de Zi nr. 83, a semnat actul de constituire a \"Secţiei a II-a\" din cadrul \"Corpului de Stat Major General\", ca prim element organizat al cercetării Armatei Române. Cum era şi firesc, această dată s-a constituit în ziua “onomastică” a ...
Generalii în rezervă Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu rămîn cu condamnările de cîte 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) respingînd, ieri, recursurile acestora. Decizia este definitivă ...
Cercul Militar Constanţa organizează, în perioada 17 – 24 octombrie, o serie de manifestări premergătoare Zilei Armatei Române (25 octombrie). Suita de evenimente debutează în această vineri, la ora 15.00, cu spectacolul folcloric „A venit toamna”, prezentat la Căminul pentru persoane ...
Ministerul Apărării (MAp) vrea să investească peste 10 miliarde de euro în programe majore de înzestrare cu armament. Chiar şi aşa, banii nu ar fi suficienţi pentru acoperirea tuturor nevoilor armatei, a declarat, ieri, secretarul de stat din MAp, Corneliu Dobriţoiu. \"Avem puţini bani, deocamdată, pentru ...
Nava şcoală Mircea s-a întors ieri în portul militar Constanţa după o misiune de patru luni pe mările lumii. Lacrimi, urale, bucuria regăsirii celor dragi şi a revenirii acasă. Ceremonia prilejuită de revenirea din misiune a bricului a fost onorată de şeful Statului Major al Forţelor Navale, care i-a ...
Un militar român a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi duminică, în jurul orei 10.00, în Afganistan. În urma acestei tragedii, reacţiile în presa românească nu au întîrziat să apară. Controversele sînt legate mai ales de starea tehnicii de luptă şi a echipamentului cu care sînt înzestraţi ...
Fregata germană Lubeck, ancorată în dana de pasageri a Portului Constanţa, a fost, sîmbătă, în jurul orei 11.00, gazda unei recepţii organizate de ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Roland Lohkamp, şi comandantul navei, căpitan comandor Martin Wilhelm. Oaspeţi ai recepţiei au fost preşedintele ...