Forţele de securitate siriene au deschis focul, sâmbătă, asupra miilor de persoane care participau la funeraliile manifestanţilor ucişi în ajun în cartierul Mezze, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor patru, au declarat manifestanţii pentru agenţiile internaţionale de presă. La funeralii au participat 15.000 de persoane, în ciuda ameninţării serviciilor de securitate şi a zăpezii care a căzut masiv sâmbătă în capitala siriană. Mărginit de palatul prezidenţial, cartierul Mezze reuneşte numeroase ambasade, clădiri guvernamentale şi ale serviciilor de securitate, precum şi sediile a numeroase ziare. În cartier, precizează opoziţia, era în curs o campanie de percheziţii şi arestări. Televiziunea de stat nu a relatat despre aceste evenimente, care s-au derulat la câţiva paşi de sediul său. Capitala siriană a cunoscut până în prezent doar reuniunile masive ale susţinătorilor regimului preşedintelui Bashar al-Assad.
Pe de altă parte, unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri ai Siriei a declarat că economia ţării este grav afectată de sancţiunile internaţionale şi că guvernanţa regimului de la Damasc se dezintegrează încet, dar sigur. Faisal al-Qudsi, fiul unui fost preşedinte sirian, a declarat că acţiunea militară ar putea dura încă şase luni şi apoi vor fi milioane de oameni în stradă. Însă, acesta a subliniat că regimul al-Assad va lupta până la capăt. Faisal al-Qudsi este puternic implicat în liberalizarea economiei Siriei şi provine dintr-o familie cu tradiţie în politică, deci declaraţiile sale sunt foarte importante pentru opinia publică a ţării. Omul de afaceri a explicat că economia este puternic afectată de sancţiuni şi, cu toate că Iranul trimite bani, acest lucru nu este suficient. Acesta a mai declarat că revolta a distrus turismul şi că sancţiunile asupra exporturilor de petrol şi alte produse au redus dramatic PIB-ul. „În plus, faza militară împotriva protestatarilor nu mai poate dura decât şase luni, pentru că armata este slăbită. Vor trebui să discute sau măcar să oprească atacurile. Iar, în momentul în care vor opri atacurile, milioane de oameni vor fi în stradă”, a subliniat omul de afaceri.
Continuă şi strategia de izolare a regimului de la Damasc. Ministerul egiptean al Afacerilor Externe şi-a rechemat ambasadorul din Siria. Egiptenii au protestat recent, cerând rechemarea ambasadorului din Siria din cauza violenţelor comise de forţele siriene. Este o lovitură grea pentru Siria care îşi pierde un aliat important. Ca un experiment al panarabismului, în 1958, Siria şi Egiptul au fuzionat în Republica Arabă Unită, care a existat în mod oficial până în 1971. Mai multe state europene, printre care Spania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania şi Olanda, precum şi SUA şi-au rechemat ambasadorii din Siria. La fel au procedat şi statele arabe, printre care Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Emirate, Arabia Saudită. Trimisul chinez în Siria a cerut tuturor părţilor din conflict să pună capăt violenţelor, declaraţie făcută în cadrul discuţiilor cu preşedintele al-Assad. Zhai Jun a afirmat că susţine planurile guvernului sirian pentru un referendum asupra Constituţiei şi pentru alegeri. Opoziţia declară însă că nu poate accepta un referendum atât timp cât violenţele continuă. Opoziţia a chemat însă la boicotarea referendumului din 26 februarie. China este una dintre naţiunile care au votat împotriva recentei rezoluţii a Adunării generale a ONU care îi cere lui Bashar al- Assad să oprească violenţele şi să se retragă. Împreună cu Rusia, China respinge orice intervenţie din afară pentru schimbarea regimului sirian. La rândul său, SUA au trimis drone deasupra Siriei pentru a monitoriza acţiunile violente ale forţelor guvernamentale şi a strânge dovezi legate de violenţele asupra protestatarilor, ce ar putea fi folosite pentru a pleda cazul unui răspuns internaţional amplu.