Armata SUA mai are doar 20 de baze în Irak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Armata SUA mai are doar 20 de baze în Irak

Externe 19 Octombrie 2011 / 00:00 375 accesări

Armata americană, în plină operaţiune de retragere din Irak, a evacuat deja 485 de instalaţii de pe teritoriul irakian şi nu mai dispune în prezent decât de 20 de baze, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului irakian, Ali al-Dabbagh. În virtutea unui acord semnat cu autorităţile irakiene în 2008, SUA trebuie să îşi retragă trupele până la sfârşitul anului, cu excepţia situaţiei în care va fi încheiat un nou acord între părţi. Bagdadul şi Washingtonul negociază de mai multe luni menţinerea unui contingent limitat de formatori militari americani dincolo de sfârşitul lui 2011, dar aceste discuţii tergiversează asupra problemei protecţiei juridice a soldaţilor americani. SUA dispun în continuare de aproximativ 39.000 de militari în Irak, potrivit Pentagonului. Dacă negocierile ajung la final, acestea şi-ar putea menţine în ţară între 3.000 şi 4.000 de persoane. Un oficial american de rang înalt a declarat luni că sunt avute totuşi în vedere şi alte opţiuni în cazul unui eşec al negocierilor, cum ar fi creşterea efectivelor militare ale ambasadei americane la Bagdad, cea mai mare din lume sau al numărului persoanelor care lucrează pentru societăţile militare private.

În Irak continuă însă atentatele. O bombă a fost detonată ieri, în apropiere de Bagdad, într-un magazin de băuturi, provocând moartea a şapte persoane şi rănirea altor 18. Multe dintre victime erau ofiţeri de poliţie, dar nu este clar dacă aceştia au fost ţinta atentatului, nerevendicat încă.



12