Armata ucraineană ar putea începe retragerea armamentului greu, în conformitate cu Acordul de la Minsk, în contextul diminuării intensităţii atacurilor separatiste, anunţă un purtător de cuvânt militar, citat de Ukrinform. "Numărul şi intensitatea atacurilor s-au diminuat în ultimele două zile şi ne apropiem de scopul principal - implementarea primului paragraf al Acordului de la Minsk, cel privind armistiţiul, care creează condiţiile aplicării celui de-al doilea paragraf - retragerea armamentului greu", a declarat Andrei Lisenko, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene. Lisenko a precizat că armata ucraineană a pregătit rutele pentru retragerea armamentului greu din zonele beligerante situate în estul Ucrainei. "Imediat ce vom vedea că inamicul face acelaşi lucru şi dacă observatorii internaţionali vor confirma, echipamentele noastre vor fi retrase", a spus Lisenko. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până acum cu aproximativ 5.800 de morţi.