Comisia Europeană a propus miercuri un fond european pentru apărare menit să promoveze o investiţie mai coordonată a statelor membre ale Uniunii Europene în cercetarea, dezvoltarea de prototipuri şi achiziţionarea de echipamente şi tehnologie militară care ar urma să reunească până la 5,5 miliarde de euro anual, bani proveniţi din sectorul public şi privat, transmite EFE, potrivit Agerpres. În plus, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Federica Mogherini, a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, un document de reflecţie care prezintă trei posibile niveluri de integrare în domeniul apărării comune, care însă „nu vor reprezenta un pas în spate”.
UE nu caută să intre în competiţie cu NATO, a subliniat Mogherini.