Arme chimice, inclusiv clor, au fost folosite "în mod sistematic" în Siria, potrivit unui raport preliminar al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care anchetează acuzaţii privind atacuri în care a fost folosit acest agent industrial. Raportul nu a fost deocamdată publicat, însă reprezentatul Statelor Unite la sediul OIAC de la Haga a citat mai multe pasaje din acest document într-o reuniune. Dovezile obţinute de echipa de inspectori ai OIAC, care a fost vizată la sfârşitul lunii mai de un atac al rebelilor, arată că "agenţi chimici toxici au fost folosiţi în mod sistematic într-un anumit număr de atacuri". Aproape 8% din arsenalul chimic sirian se află în continuare pe teritoriul ţării, subliniază OIAC, care reafirmă că Siria nu va respecta data limită de 30 iunie pentru distrugerea stocului de agenţi chimici. Autorităţile siriene susţin că arsenalul chimic nu poate fi evacuat din motive de securitate. Siria a introdus oficial convenţia privind interzicerea armelor chimice în acordul ruso-american din octombrie 2013 referitor la distrugerea arsenalului chimic, după ce regimul de la Damasc a fost acuzat că a folosit gaz sarin într-un atac din apropiere de capitală. Ancheta privind folosirea clorului a fost anunţată la sfârşitul lunii aprilie, după ce Franţa şi Statele Unite au acuzat regimul sirian că au folosit un produs chimic industrial în atacuri asupra rebelilor.