Ofiţerii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Române au derulat, pe parcursul a nu mai puţin de 12 luni, în colaborare cu autorităţile bulgare, o amplă acţiune pentru verificarea legalităţii deţinerii armelor cu gaze lacrimogene şi aer comprimat de către persoanele care le-au cumpărat din afara ţării. În urma controalelor, oamenii legii au ridicat 87 de arme neletale, peste 630 de cartuşe şi aproape 6.500 de articole pirotehnice. Controalele poliţiştilor români au avut loc cu sprijinul structurilor de poliţie din Ruse, Pleven, Vratsa, Montana, Vidin, Sofia, Plovdiv, Stara-Zagora, Burgas, Varna, Dobrici şi Silistra. În urma cooperării dintre forţele poliţieneşti ale celor două state au fost identificate, conform listelor predate, 866 de persoane care au achiziţionat arme şi muniţii neletale din Bulgaria, mai exact din localităţile Ruse, Pleven, Vratsa, Vidin, Varna, Dobrici, Silistra, dintre care 183 persoane în anul 2012 şi primele luni ale lui 2013, iar alte 683 de persoane între anii 2007-2011. De asemenea, au fost obţinute, cu sprijinul poliţiştilor bulgari, 52 de facturi şi opt certificate ale armelor cumpărate de cetăţeni români în anul 2012 şi primele luni ale anului 2013. După efectuarea activităţilor preliminare (verificări în bazele de date ale Poliţiei Române) a reieşit faptul că 694 de persoane din mai multe judeţe din România au achiziţionat arme neletale cu gaze iritant-lacrimogene sau aer comprimat, fără a figura, însă, în baza de date RNA (Registrul Naţional al Armelor - n.r.). În urma acestor verificări, poliţiştii au constatat 177 de infracţiuni, dintre care 78 de introducere ilegală în ţară a armelor sau a muniţiilor şi 99 de fapte ce au vizat încălcarea regimului armelor şi muniţiilor. În dosarele întocmite de oamenii legii sunt cercetate la ora actuală 89 de persoane.