Armele de foc cauzează cam 2% din rănirile tinerilor în SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Armele de foc cauzează cam 2% din rănirile tinerilor în SUA

Externe 25 Aprilie 2013 / 00:00 210 accesări

Armele de foc ar reprezenta cauza a aproximativ 2% dintre rănirile copiilor şi adolescenţilor în SUA, mortale în mai mare măsură decât alte traumatisme fizice, potrivit unui studiu publicat în ediţia de marţi a ”Journal of the American Medical Association” (JAMA). Aceste cercetări, efectuate în două centre spitaliceşti din Colorado, în perioada 2000-2008, arată că dintre cei 6.930 de tineri cu vârste între 4 şi 17 ani primiţi la serviciul de urgenţă în această perioadă, 2%, adică 129, au fost trataţi pentru răni prin împuşcare. Însă majoritatea (50,4%) celor răniţi au necesitat îngrijiri la secţia de terapie intensivă, iar 17 dintre ei, adică 13% au decedat. Doar 1,7% din restul tinerilor ale căror răni nu au fost provocate de o armă de foc au murit. În majoritatea cazurilor, aceste răniri prin împuşcare sunt autoprovocate intenţionat sau accidental.

Cercetătorii au indicat că studiul lor este limitat în acoperire prin faptul că nu ia în considerare numărul de morţi prin împuşcare intervenite la locul incidentului şi au îndemnat la realizarea altor anchete similare. Centrele federale de Control şi Prevenţie a Bolilor (CDC) au oprit cercetările asupra rănirilor prin împuşcare, la mijlocul anilor ’90, după ce Congresul, sub presiunea grupurilor de lobby pentru arme, le-a tăiat finanţarea. Congresul a redus apoi bugetul destinat studiilor similare în cadrul Institutelor Naţionale de Sănătate (NIH) şi în Departamentul Sănătăţii. După atacul de la Newtown, în Connecticut, soldat cu moartea a 20 de copii şi şase adulţi, la o şcoală, preşedintele Barack Obama a ordonat, prin decret, CDC să realizeze cercetări asupra actelor de violenţă cu arme de foc. Tentativa sa de a consolida legislaţia privind armele de foc nu a reuşit, în schimb, să treacă de Congres. Aproximativ o treime dintre gospodăriile americane cu copii au arme de foc, dintre care un mare număr nu sunt păstrate în locuri sigure, conform unui studiu publicat în ediţia de luni a ”Journal of Internal Medicine”, o publicaţie JAMA.

Taguri articol


12