Armine Khachatryan din Armenia cântă „Osana Celui dintru Înălţime“ – album cu muzică liturgică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Armine Khachatryan din Armenia cântă „Osana Celui dintru Înălţime“ – album cu muzică liturgică

Cultură 14 August 2018 / 14:14 2172 accesări

Soprana armeană Armine Khachatryan, cunoscută publicului constănțean pentru recitalurile pe care le susține pe scenele tomitane cu prilejul a diferite evenimente culturale, a înregistrat un CD cu muzică liturgică, „Osana Celui dintru Înălţime“. Acompaniamentul la orgă a fost realizat de pianista Andrada Ștefan.

Apariția materialului discografic s-a realizat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinției Sale Episcopul Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România și cu sprijinul oferit de Radio România Constanța și teatrologul Anaid Tavitian. Mulțumirile sopranei Armine Khachatryan se îndreaptă și către Arecnaz Tatosian.

O parte dintre cele 11 cântece de pe album au fost cântate de soprana Armine Khachatryan în cadrul recitalului de muzică religioasă pe care l-a susținut în Catedrală Armeană din București, la invitația organizatorilor Festivalului „Strada Armenească“, ediția a V-a, eveniment care s-a desfășurat în perioada 3-5 august 2018.

Pe 31 mai, la Muzeul de Artă Constanța, soția preotului Oshakan Khachatryan, care slujește la Biserica Armeană „Sfânta Maria“ Constanța, a susținut un recital de cântece patriotice, acompaniată la pian de Andrada Ștefan, pentru a marca centenarul primei Republici Armene.

Titlurile cântecelor de pe albumul de muzică liturgică „Osana Celui dintru Înălţime“ (Ովսաննա ի բարձունս):

Հաւուն, հաւուն – Տաղ Յարութեան

(Havun, havun – Dagh Harutean)

Նոր ծաղիկ – Տաղ Յարութեան

(Nor dzaghik – Dagh Harutean)

Ի գերեզման – Տաղ Յարութեան

(I qerezman – Dagh Harutean)

Ով Պարտիզպան – Տաղ Յարութեան

(Ov Bardizban – Dagh Harutean)

Խնկի ծառին – Տաղ Աստուածածնայ

(Khngi dzarin – Dagh Asdvadzadzna)

Տէր, ողորմեա

(Der, voghormea)

Յորժամ – Մեղեդի ննջեցելոց

(Horjam – Meghedi nnchetselots)

Սուրբ, Սուրբ – Երգ Սրովբէական

(Soorp, Soorp – Erq Srovpeagan)

Ամէն: Հայր Սուրբ – Երգ Փառաբանութեան

(Amen. Hayr Soorp – Erq Parapanutean)

Մայր եւ Կոյս – Տաղ Աստուածածնայ

(Mayr ev Kooys – Dagh Asdvadzadzna)

Ուր ես, Մայր Իմ

(Ur es, Mayr Im)

Soprana Armine Khachatryan s-a născut pe 15 aprilie 1986, în Armenia. Între anii 2001-2004 a studiat, la colegiul de specialitate, muzică vocală și corală. A absolvit școala în anul 2004 și, în același an, a fost admisă la Conservatorul de Stat Komitas din Erevan (THE KOMITAS STATE CONSERVATORY IN YEREVAN) și a obținut titlul de soprană. Pentru prima oară, Armine Khachatryan a urcat pe scenă la vârsta de 7 ani, participând la festivalul internațional pentru copii „Amadeus” și câștigând premiul pentru cea mai bună interpretare la concursul de cântece sacre (liturgice). În 2007 a întreprins turnee muzicale într-o serie de orașe din Siria: Alep, Damasc, Latachia, etc. A cântat mai mulți ani (2005-2012) în corul bisericii „Sf. Ioan Botezătorul din Erevan“, ca solistă, iar în prezent (din 2012) continuă să cânte în corul Bisericii Armene „Sfânta Maria“ din Constanța. A susținut concerte și prezentări în orașe din România, dar și din Armenia, cu prilejul diferitelor sărbători, aniversări și evenimente culturale.

Licențiată a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, pianista Andrada Ștefan este absolventă a studiilor de Masterat în Stilistica Interpretării Muzicale – Specializarea Pian, la aceeași Academie din Cluj în anul 2012. În prezent este profesor de pian la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, orașul său natal, și maestru corepetitor la Teatrul Naţional de Opera şi Balet “Oleg Danovski” Constanța. În palmaresul său figurează importante premii la concursuri naționale și internaționale: „Pro Piano”, „Primăvara artelor”, „George Georgescu”, „Duo Pianistic”, olimpiade naționale de interpretare. A participat la cursuri de măiestrie pianistică susținute de Cordelia Hofer și Alexander Mullenbach din Salzburg - Austria, Georg Sava, Berlin - Germania.

Are o bogată activitate artistică mai ales ca și pianist acompaniator sau membru în formaţii camerale, concretizată prin numeroase recitaluri și concerte.

Taguri articol
ArmeniArtăKhachatryanArmineMuzicaOsanaPianSopranăLiturgică


12