Armistiţiu bilateral Kiev - Moscova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Alte promisiuni

Armistiţiu bilateral Kiev - Moscova

Externe 01 Iulie 2014 / 00:00 343 accesări

Ucraina şi Rusia vor coopera pentru aplicarea unui armistiţiu bilateral în regiunile estice ucrainene, a anunţat, ieri, Preşedinţia Franţei. ”În urma discuţiilor între preşedintele rus, Vladimir Putin, omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, preşedintele Franţei, François Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, liderii de la Moscova şi Kiev au convenit să colaboreze pentru adoptarea unei înțelegeri privind instituirea unui acord bilateral de încetare a focului”, precizează Palatul Elysee.

PRESUPUS ATAC CHIMIC Rusia ar putea sesiza Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) în legătură cu un presupus atac cu clor din estul Ucrainei, avertizează ambasadorul rus în Olanda, Roman Kolodkin, citat de Russia Today. Diplomatul rus admite totuşi că nu sunt suficiente dovezi pentru sesizarea OIAC. Unul dintre liderii autoproclamatei Republici Doneţk susţine că mai multe persoane intoxicate cu clor au fost internate în spitale din Slaviansk, în urma unui presupus atac chimic comis de forţele speciale ucrainene în satul Semenivka. Confruntări armate intense s-au înregistrat, duminică şi luni, în apropiere de Slaviansk, în pofida armistiţiului. Atât separatiştii, cât şi armata ucraineană s-au acuzat reciproc, de mai multe ori, de utilizarea unor arme neconvenţionale, dar informaţiile nu au fost confirmate din surse independente.

JURNALIST RUS UCIS ÎN UCRAINA Un jurnalist al televiziunii publice ruse a fost ucis prin împuşcare în estul Ucrainei, o regiune devastată de insurecţia separatistă pro-rusă, a anunţat, ieri, angajatorul acestuia, Pervîi Kanal. Ministerul rus de Externe a cerut imediat realizarea unei anchete obiective şi a afirmat că ”acest caz arată că forţele ucrainene nu doresc detensionarea conflictului şi împiedică aplicarea armistiţiului în regiunile din estul Ucrainei”.

Al treilea jurnalist rus ucis de la începutul conflictului, Anatoli Klian, un cameraman în vârstă de 68 de ani, realiza un reportaj cu rebeli, duminică seara, în apropierea unei unităţi militare ucrainene din regiunea Doneţk, a precizat postul de televiziune, pe site. El se afla împreună cu un grup de jurnalişti ruşi luaţi de insurgenţi din republica de la Doneţk să întâlnească mame ale unor militari care au venit să ceară ca fiii lor să părăsească zona. După ce au ajuns acolo, au izbucnit tiruri dinspre militari. Anatoli Klian a fost rănit mortal la nivelul abdomenului, a adăugat postul. Comitetul rus de anchetă, însărcinat cu cazuri importante în Rusia, a anunţat imediat deschiderea unei anchete pentru recurgere la mijloace şi metode de război interzise şi uciderea unei persoane în legătură cu activităţile sale profesionale. Ancheta va fi în curând unită cu cea deschisă în mai, împotriva forţelor armate ucrainene, Gărzii Naţionale şi mişcării paramilitare naţionaliste Pravîi Sektor, a precizat comitetul.

Anatoli Klian lucra de 40 de ani pentru televiziunea rusă şi a realizat numeroase misiuni în zone dificile, potrivit Pervîi Kanal. Şoferul maşinii la bordul căreia se aflau jurnaliştii a fost rănit şi se afla ieri la un spital. La 17 iunie, doi jurnalişti de la televiziunea publică rusă au fost ucişi în regiunea Lugansk, iar angajatorul lor a atribuit moartea acestora unor tiruri de mortieră ale forţelor ucrainene. Fotograful italian Andrea Rocchelli a fost ucis în apropiere de Slaviansk, la sfârşitul lui mai, alături de asistentul său rus, Andrei Mironov.

STARE DE URGENŢĂ Autorităţile din regiunea rusă Rostov, situată la frontiera cu Ucraina, au decretat starea de urgenţă, din cauza afluxului de refugiaţi ucraineni, a informat, ieri, Russia Today. Vasili Gobulev, guvernatorul regiunii Rostov, a dispus decretarea stării de urgenţă în peste 40 de districte municipale. ”Prin ordinul guvernatorului, s-a decretat starea de urgenţă în peste 40 de oraşe şi districte, ca urmare a creşterii numărului cetăţenilor veniţi din Ucraina”, a comunicat Guvernoratul regional. Potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, peste 17.000 de refugiaţi ucraineni au fost găzduiţi în centre de primire din Rusia.



12