22 Decembrie 2024, 18:06
Acordul de încetare a focului în Siria, rezultatul negocierilor dintre SUA şi Rusia, intră în vigoare, teoretic, sâmbătă la ora 0.00 (0.00, ora României), aplicându-se confruntărilor dintre forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate Administraţiei Bashar al-Assad.
Armistiţiul nu include organizaţiile teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida.
Atât coaliţia internaţională coordonată de SUA, cât şi Rusia au anunţat că vor continua operaţiunile militare contra "grupurilor teroriste".