Armonic Brass Quintet, la ceas aniversar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Armonic Brass Quintet, la ceas aniversar

Cultură 06 Aprilie 2011 / 00:00 700 accesări

Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii Constanţa le-au pregătit melomanilor o seară specială, în compania muzei Eutherpe. Astăzi, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă, iubitorii muzicii culte, dar şi „fanii” Armonic Brass Quintet sunt aşteptaţi la un recital aniversar susţinut de longevivul cvintet. Cu atât mai mult într-un moment atât de special, manifestarea prin care se marchează două decenii de la înfiinţarea grupului se anunţă a fi una de excepţie, cunoscut fiind „obiceiul” cvintetului de a face din fiecare recital un eveniment irepetabil, „condimentat” cu multă voioşie.

Din componenţa cvintetului fac parte: Viorel Barbu - trompetă, Nicu Dima - trompetă, Nicolae Gribinic - corn, Valeri Baran - trombon şi Iurie Postolache - tubă. Înfiinţat în 1991, din iniţiativa unor instrumentişti din filarmonica constănţeană, Armonic Brass Quintet - „naş” îi este dirijorul Aurelian Octav-Popa - numit de membrii fondatori simplu, ABQ, şi-a făcut debutul în cadrul Festivalului „Marea Neagră”, în 1992. Grupul muzical s-a impus, în scurt timp, pe scena festivalurilor de gen datorită repertoriului variat şi înaltului profesionalism.

Şi de această dată, repertoriul este deosebit de variat, în program fiind incluse lucrări din creaţia compozitorilor: Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Franz Liszt, Gaetano Donizetti, Phillip R. Buttal, Henry Purcell, David Beltrand, Louise-Claude Daquin, James LaRocca, James Bland, Scott Joplin, Fats Wallace, Ingo Luis şi Harry da Costa.

Taguri articol


12